Yahveh consecventul

Zilele trecute vorbeam cu o crestina, studenta la drept si ii spuneam ca sistemul juridic actual e o mare farsa. Initial m-a aprobat, nestiind la ce ma refer, dar cand i-am spus ca tocmai premisa de baza, aceea ca omul are liber arbitru e gresita, a ramas foarte surprinsa de ridicolul afirmatiei mele.
Evident discutia s-a indreptat rapid spre Yahweh barbarul si o sa reconstitui un fragment din dialog, cu privirea la infinita lui dragoste.

Eu: Nu exista nicio scuza pentru macelarirea unor copii.
Ea: Domnu' cunoaste viitorul si stia ce or sa ajunga acei copii, probabil mult mai rai decat parintii lor.
Eu: Cand Dumnezeu i-o creat pe Adam si pe Eva stia ca or sa pacatuiasca, nu ?
Ea: Da.
Eu: Totusi or primit sansa alegerii chiar daca se stia ce or sa aleaga, nu ?
Ea: Da.
Eu: Pai si copiii aia de ce n-or primit si ei sansa alegerii ? Chiar daca Dumnezeu stia cat de rai or sa devina, nu trebuia sa fie corect si sa le ofere si lor sansa alegerii ?
Ea: Nu cred ca suntem in masura sa-l judecam noi pe Dumnezeu...

Determinism, liber arbitru sau compatibilism ?

De foarte multe ori oamneii inlocuiesc un agent de spalare a creierelor cu altul; se pare ca suntem dependenti de astfel de agenti. Spre exemplu multi atei inlocuiesc religia cu societatea, cu propriile dorinte sau instincte etc. De exemplu un prieten ateu, student la medicina, baiat inteligent, ca raspuns la atacul meu asupra conceptului de stat imi raspunde "fara stat ai muri de foame". O afirmatie care paote concura cu orice aberatie crestina.

Irationalitatea e si mai greu de identificat cand agentul de spalare pe creier e dorinta, adica natura umana. De obiecei aceasta irationalitate se manifesta prin idealizare. Si cand idealizarea este rece si subtila cu aroma de rationalitate, ca cea din clipul de mai sus, rezulta idei gen compatibilism.

Indivizii astia sustin ca determinismul nu exclude liberul arbitru, cele doua fiind compatibile. Asta sustin si cei doi din clip. Argumentul lor principal suna cam asa : faptul ca suntem determinati nu ne afecteaza cu nimic liberul aribtru pentru ca putem actiona in conformitate cu ceea ce suntem, nu e vorba doar de senzatia ca poti sa alegi, ci pur si simplu alegerile pe care le faci te definesc, te fac ceea ce esti, "nu exista constrangeri relevante in luarea deciziilor pentru ca odata ce sunt eu, iau deciziile pe care le-as lua si alea sunt exact deciziile pe care vreau sa le fac". Moment in care iti dai seama ca Yahwe era un compatibilist, avea el o vorba: "eu sunt cel ce sunt".

La fel ca si Yahweh si compatibilistii gandesc ca din moment ce "eu sunt cel ce sunt", eu tre' sa fiu si standard de referinta. Adica daca eu simt ca am liber arbitru atunci cu sguranta asta nu este doar o iluzie si chiar am.
Nu stiu exact care sunt limitele compatibilismului, dar presupun ca e vorba de perceptie sau de constientizare. Altfel chiar si o piatra ar avea liber arbitru pentru ca actioneaza in conformitate cu ceea ce este, ceea ce ar face din liber arbitru un lucru atat de trivial incat mentionarea lui ar fi o actiune redundanta. Dar daca punem aceste limite, liberul arbitru apare doar daca este constientizat sau macar perceput, chiar si la nivel inconstient. In cazul acesta liber arbitru vor avea doar indivizii. In ideea asta hai sa construim un scenariu.

Suntem undeva in viitor si oamneii au construit doi roboti cu constienta: Jeff si Russell. Doi indivizi cu percepite si constiinta de sine, deci cu liber arbitru conform compatibilismului. Initial au fost creati ca animatori, sa spuna bancuri in azile si ospicii, dar un om de stiinta plictisit de viata i-a furat, reprogramat apoi le-a dat drumul prin oras ca sa se amuze. Iata programul lor :de la 9 la 12 ambii numara de la 1 la 10000 si la fiecare numar prim Jeff ii da o palma dupa cap lui Russell. De la 12 la 14 Jeff e teist, iar Russel e ateu si se contrazic. De la 14 la 16 rolurile se schimba. De la 16 la 20 Jeff se crede Dumnezeu si pe Russel il crede Satana, in timp ce Russell crede ca el este Atlantida. de la 20 la 24 jeff se crede Satana si proiecteaza holograme in casele oamneilor sabotandu-l pe Dumnezeu, care este Russell. Russell crede ca este reincarnarea lui Nostradamus.
Ambii sunt constienti de toate aceste schimbari la ore fixe care se repeta la nesfarsit, dar pentru ei nu exista nicio contradicite, fac asta pentru ca asta vor ei sa faca. Au Jeff si Russell liber arbitru ?

Conform compatibilismului au. Cei doi actioneaza in conformitate cu softul rulat de procesoarele lor, deci sunt liberi. Chiar daca din exterior cei doi nu sunt altceva decat defularea unui programator senil si actioneaza in conformitate cu frustrarile si capriciile acestuia, din punctul lor de vedere ei actioneaza in conformitate cu propriile lor dorinte. Adica libertatea este un concept strict subiectiv si nu unul care sa se raporteze la realitate si modul de interactiune cu aceasta. Nu cred ca un compatibilist poate sa impuna si aceasta limita, sa pretinda ca a avea liber arbitru nu inseamna doar a actiona in conformitate cu dorintele tale ci si ca aceste dorinte sa se raporteze corect la realitate. Pentru ca raportarea la realitate este in sine ceva relativ si ar impune crearea altor limite si definitii, structurarea nivelului de libertate in conformitate cu propriile conceptii etc; ceea ce ar intra in conflict cu compatibilismul. Nu poti avea doua standarde de referinta fara a ajunge la paradoxuri. De exemplu: pe de o parte s-ar sustine ca un individ care alege sa aiba multi copii o face in conformitate cu ceea ce este (ii place sexul si crede ca sperma e sacra), dar pe de cealalta parte individul nu e liber pentru ca nu actioneaza in conformitate cu realitatea : sperma nu e scara si pamantul se confrunta cu suprapopularea. Nu acuz compatibilistii de dublu standard, ci doar am stabilit ca sistemul lor de referinta este perceptia individului si nu raportarea lui la realitate.

Aici insa intervin mai multe probleme, in special de natrua etica si chiar rationala. E moral sa sustii ca niste indivizi indoctrinati si conditionati sa creada diverse lucruri care le afecteaza calitatea vietii sunt de fapt liberi ? O persoana care practica flagelatia pentru ca a intros capul dupa o femeie este o persoana libera ? Pentru ca da, acel individ acioneaza in conformitate cu ceea ce este; el crede ca este un pacatos si pedepsirea acestui trup decazut ii va salva sufeltul. Asta este el si in conformitate cu asta actioneaza. La fel si in cazul unui individ ditnr-un stat totalitarist care isi divinizeaza conducatorul. Are si acesta liber arbitru doar pentru ca actioneaza in conformitate cu conditionarile lui (care fac parte din ceea ce este el) ? Putem merge si mai departe si in locul unui agent determinist personal sa plasam unul impersonal. Are un psihopat liber arbitru ? Faptul ca el actioneaza in conformitate cu placerile lui, care i-au fost impuse de gene si de mediu, il face o persoana libera ? Ii ofera determinismul liber arbitru ?

Bineinteles ca la toate scenariile de mai sus se poate raspunde : da, toti au liber arbitru. In primul rand aceasta pozitie este imorala. Iti sugereaza ca individul este in totalitate liber, indiferent de condtionarile lui. Ca nu exista o calitate a libertatii de alegere pentru ca o astfel de calitate are nevoie de un reper obiectiv, cum ar fi raportarea la realitate. Ori compatibilismul merge pe un sistem de referinta subiectiv si din cazua asta libertatea de alegere va fi intotdeauna aceeasi; cred sau nu in iad libertatea mea e aceeasi pentru ca in fiecare caz actionez in conformitate cu ceea ce sunt. Se poate sustine ca libertatea de alegere si calitatea vietii sunt doua lucruri care se trateaza separat. Dar lucrurile nu sunt adat de simple: daca un individ e cat se poate de liber ce drept am eu sa hotarasc in privinta calitatii vietii lui, care pana la urma merge mana in mana cu asa zisa libertate a lui ? Atunci cand hotarasc ca am pentru el o viata mai buna decid implicit ca libertatea mea e mai buna decat a lui. Iar daca fac asta nu ma mai pot numi compatibilist.

In al doilea rand e o pozitie ignoranta. Astfel de idei nu tin cont de genul de situatii invocate de mine mai sus. Am impresia ca oamneii isi testeaza sistemul de gandire pe propria persoana sau in cazurile mai fericite pe o anumite medie a populatiei, foarte rar apeland la cazurile extreme. Adica daca mie mi-e bine, atunci viata e frumoasa, daca mie mi-e rau atunci e urata. Cand sistemul de referinta al unui concept este tocmai perceptia subiectiva, o astfel de ignoranta devine inevitabila.

Si colac peste pupaza, compatibilismul nu tine cont de ceea ce in literatura se numeste conflict intern. Un individ cu o gandire complexa nu poate sa nu dezvolte astfel de conflicte. Si cel putin in cazul unor astfel de conflicte e foarte greu sa sustii ca ele fac parte din ceea ce este individul si nu ii afecteaza cu nimic liberul arbitru. Cum poti actiona in conformitate cu ceea ce esti cand tu de fpat esti doua lucruri contradictorii ? Pe de oparte instinctele tale care te indeamna sa actionezi intr-un fel si pe cealalta parte mintea care iti sugereaza sa-ti negi instinctele.

In concluzie, compatibilismul nu este altceva decat o alta incercare de idealizare a conditiei umane. Ideea ca libertatea noastra de alegere este doar o iluzie si ca noi actionam pe baza unor perscriptii asupra carora nu avem niciun control e mult prea neplacuta pentru majoritatea oamneilor asa ca ignoram esenta si pastram aparenta. Astfel ne putem pastra zambetele pe fata si mai adaugam un element in lista iluziilor : compatibilismul nu este o iluzie.

Argumentul antropic si teismul

Reglajul fin e considerat ca fiind unul din argumentele puternice ale existentei unei divinitati creatoare. Eu cred ca intra in categoria argumentelor slabe spre foarte slabe atunci cand aceasta divinitate este de tip teist si asta din cauza inconsecventei, care de altfel este emblematica teismului.

Daca divinitatea este absoluta atunci ideea de reglaj fin devine absurda. Cand pui sintagma de reglaj fin alaturi de ideea unui creator apare automat imaginea unei entitati care lucreaza cu niste unelte independente fata de el si pe care incearca sa le regleze intr-un mod cat mai fin pentru a obtine un anumit rezultat. Dar asta nu e imaginea divinitatii de tip teist. Dumnezeul de tip teist nu are nevoie de unelte pentru ca totul depinde de el. El nu are ce sa regleze pentru ca el este originea tuturor lucrurile si este o origine absoluta, deci infinita. Astfel ideea de reglaj devine futila. Reglajul apare doar intr-un mediu cu posibilitati finite, un mediu in care cel care regleaza si subiectul reglajului sunt doua entitati independente una fata de alta. Ori mediul acesta intra in contradicite cu conceptul de dumnezeu absolut. Pentru o astfel de divinitate toate reglajele pot fi la fel de fine, poate sa existe viata la temperaturi mai mari decat cele necesare pentru fuziunile nuclerare, si aceasta viata sa fie la fel de "fina" ca si viata de pe Terra. De ce se mai vorbeste atunci de reglaj fin ? Pentru ca asta fac teistii, se contrazic pe ei insisi, au lipici la inconsecventa.

Individul teist

Nu mai pot cu crestinismu' ! Saptamana asta imi zice o cunostinta crestina ca Buddha si Confucius faceau magie neagra, azi imi zice un prieten bun ca stii ca informatia vine de la Dumnezeu pentru ca nu are logica si totusi e atat de buna. Individul religios (cand zic religios ma refer la religiile teiste) dezvolta cea mai rafinata ipocrizie. El se declara un luptator impotriva ego-ului dar face o arta din modelarea si machierea propriului ego. Asa ajunge el sa creada ca:

-EU sunt mana dreapta a lui Dumnezeu, cei ce nu cred ca mine sunt uneltele Satanei
-cineva si-a dat viata ca EU sa pot sa fiu nemuritor
-creatorul universului este o entitate care se aseamana cu MINE
-EU sunt cea mai valoroasa bucata a creatiei
-Dumnezeu si cu MINE avem aceleasi valori morale
-ideile sunt cu atat mai adevarate cu cat MI se potrivesc mai bine
-credinta este superioara ratiunii, pentru ca astfel pot sa stabilesc adevarul cel mai placut pentru MINE
-Dumnezeu exista si este bun pentru ca EU o duc bine
-natura a fost creata pentru a-mi produce MIE placere
-Dumnezeu exista pentru ca raspunde nevoilor MELE
-Dumnezeu a creat universul dupa chipul si asemanarea mintii MELE, asa ca pot sa fac analogia cu ceasul si universul


Bineitneles ca toate astea sunt exprimate itnr-un mod subtil, de asta am si spus ipocrizie rafinata. N-o sa zica nimnei : "Isus a murit ca eu sa fiu nemuritor si sa am tot ce-mi trebuie in rai", o sa zice ceva de genul "Isus a murit pentru pacatele noastre, ca noi sa puntem duce o viata fara suferinta si plina de fericire". N-o sa spuna "dumnezeu exista pentru ca mie mi-i bine' ci " dumnezeu m-a ascultat de fiecare data cand i-am cerut ceva prin rugaciune". In esenta sunt acelasi afirmatii, totul se redcue la EU si la bunastarea acestui EU. Daca se intampla ca EU sa fie un iubaret atunci cu siguranta esenta universului e iubirea si Dumnezeu e iubire, daca EU este un individ excesiv de corect, atunci cu siguranta Dumnezeu este drept. E, va dati seama ce se intampla cand iubaretul si corectul vor sa intemeieze o religie :).

In general cam asta face sentimentul cu individul, ii creaza iluzia ca lumea asta este despre el, despre el si despre perceptia lui. Daca individul este romantic atunci iarba e plina de roua, cerul e presarat cu nori de vata si deasupra apei pluteste iubirea; daca e un naturalist (curentul literar), atunci lumea e formata din orase inecate in fum si praf de carbune, alcoolici cu dinti stricati si oamnei ce se calca in picioare ca sa prinda un loc in tren. Daca individul e ambitios atunci viata e o lupta, daca e un las atunci viata e o negare. Din cauza asta, niciodata lumea nu va puta fi perceputa corect prin sentiment; pentru asta iti trebuie ratiune si liniste.

Contradicita individului

Raportat la existenta, individul de tip ego poate fi considerat o eroare. Materia este intr-o continua transformare iar individul, prin natura lui, se opune acestei transformari. El isi dezvolta diverse mecansime de auto-conservare care ii permit sa-si pastreze individualitatea. Evolutia nu e altceva decat un proces de conservare a individualitatii pe lunga durata, iar adaptarea e un compromise pe care acesta il face cu meidul inconjurator. Individului ii pasa de ceea ce este exterior lui doar in masura in care acest lucru ii asigura integritatea. Armonia din natura e rezultatul interactiunii ego-urilor pe mai multe planuri : interactiune intre specii, intre grupuri de indivizi si interactiunea intre indivizi. Fiecare astfel de entitate are ca scop propria existenta, iar pentru asta este nevoie de diverse compromisuri care creaza relatii. Astfel rezulta o retea de indivizi interconectati.

Cu toate acestea, separatia este doar o iluzie; si aceasta iluzie este cea mai buna dovada a faptului ca individul de tip ego este un produs al sansei. Cum se putea naste o entitate in jurul acestei iluzii de separatie altfel decat prin sansa ? Aceasta iluzie creeaza in individ o contradicite puternica care il defineste atat de bine. In realitatea perceputa de el, individule este totul, dar in acelasi timp isi da seama ca este incomplet. Iar rezultatul acestei contradictii este angoasa. Si astfel intreaga existenta individuala este o incercare de a distruge aceasta stare. Iar mijlocul folosit in acest sens este dorinta. Prin ea se incearca completarea individului pentru a elimina contradicita, dar tot ce face este sa creeze o iluzie a implinirii care rezista foarte putin inainte de a se prabusi din nou in anxietate. Astfel dorinta ramane doar un mijloc de amanare al angoasei, si implinirea doritnei un banal drog cu efect limitat.

Cum aceasta contradicite sta la baza nasterii si dezvoltarii ego-ului, dorinta si iluzia integritatii sunt motoarele care il tin in viata. Deasemena, majoritatea sentimentelor care alcatuiesc individul asa cum in cunoastem noi sunt niste constructii ale ego-ului. Aceste sentimente sunt variatii ale dorintei si iluziei de integritate, niste mijloace de auto-conservare. Avem nevoie de iubire, acceptare etc pentru a pacali contradictia cauzata de ego. In acelasi sens, durerea este un construct prin care individul incearca sa evite distrugerea. Totul este o goana absurda dupa iluzia implinirii si o fuga disperata de distrugere. Pana si arta nu este altceva decat un produs al acestor doua actiuni, iar sentimentul artei un alt mod de a incerca atingerea intregirii. Totusi, parca acest sentiment depaseste limitele ego-ului si alaturi de ratiune par sa fie singurele portite de scapare.

Ganduri despre individ

Uneori imi doresc sa-mi pierd individualitatea, sa ma dezintegrez in liniste si ratiune pura, sa pot sa ma uit la mine ca si cum m-as uita la un strain. Mi-ar palcea sa ma plimb pe strada fara sa pot face vreo diferente intre oamneii pe langa care trec, sau intre ei si celelalte forme de viata, ca o frunza batuta de vant printre copacii unei paduri; sa nu stiu ce-i ura sau pasiunea, sa cunosc doar liniste si ratiune.

Individualitatea este un rezultat al perceptiei subiective, un amalgam de sentimente ce curg pritnr-o fanta ingusta numita persoana. Dezintegrarea individualitatii inseamna largirea spre infinit a acelei fante, astfel incat acele sentimente isi pierd exponential din semnificatie si in locul lor ramane un gol imens de liniste. Fara individualitate intreaga existenta apare ca un intreg, un intreg in care indivzii sunt una si acelasi lucru, mici franturi din fractalul existentei.

Ego-ul este inima individului, acel punct gravitational care tine ratiunea intr-o inchisoare de iluzii, prinsa in lanturilile sentimentului care o otravesc. Iluminarea inseamna distrugerea acestui punct si dezintegrarea sentimentelor. Fara ura, pasiune, dorinta de remarcare, remuscare individul se va transforma intr-o forma pura de ratiune ce va transcede nivelul individual de existenta.

Individul nu e ceva rau in sine, dar e o forma de existenta pentru care nu exista motiv de idealizare. Si asta pentru ca individul inseamna relativitate, iar idealizarea unei entitati relative e cat se poate de contradictorie. Astfel, desi justificabila, idealizarea unor sentimente ca iubirea, atasamentul sau a unor pasiuni ca sexul sau dorinta de succes este irationala. E ca si cum i-ai da unui copil niste jucarii rupte si murdare pe care apoi le-ar idolatriza. E justificabil sa actioneze in modul acesta pentru ca jucariile acelea sunt tot ce cunoaste, iar el trebuie sa se joace si desi nu poti acuza copilul de irationalitate, nu poti sa nu observi ca actul in sine e irational. Intr-o lume relativa nu exista idealuri; si pentru asta nu e nevoie sa ne inchipuim lumi noi, evolutii diferite, ci e suficietn sa ne uitam in "ograda" noastra. Canibalismul a fost de multe ori indealizat in cadrul triburilor ce-l practicau. Cu siguranta societatea noastra ar condamna un astfel de ideal, dar paradoxal, ridica la rang inalt sintagma de "arta culinara". Si asta pentru ca hranirea e una din jucariile principale ale individului, cum sa n-o idealizeze ?


E tipic individului sa se idealizeze pe sine.

Dileme pentru crestini

Imaginati-va urmatoarele scenarii :

1.Ahmed este un tanar musulman, sa zicem din Bagdad. Nascut din parinti fundamentalisti, Ahmed crede in tot pachetul de baza al dogmelor islamice. Ca orice adolescent incepe sa-si caute locul lui in societate, cauta integrare, o tinta si chiar actiune. Prietenul lui mai mare il introduce intr-un grup, pe care noi l-am numi terorist. Aici invata despre jihad, razboiul sfant pe care musulmanii il au de purtat, despre sacrificu pentru Alah si despre rasplata pe care un mujahid o va primi imediat dupa moarte. Este foarte incantat si foarte nerabdator sa fie de folos. La inceput ajuta din umbra, cu lucruri marunte, iar convingerile lui devin din ce in ce mai puternice pe masura ce timpul trece. Dupa doi ani de “ucenicie” Ahmed este trimis in prima linie si devine un participant direct la actiunea de “eliminare a raului”. Anii trec, la fel si numarul victimelor lui Ahmed. Credinta nu i-a slabit cu nimic, din contra. Asa ca sa hoaraste sa faca sacrificul suprem. Imbracat in explozibil, Ahmed vrea sa-si faca o intrare triumfala in rai.
Judecand dupa sunetul si dimnesiunile exploziei am zice ca a si reusit. Impreuna cu el mai pleaca si alte cateva zeci de persoane. Unde nu stim.

Ahmed a fost o persoana foarte credincioasa, putini crestini s-ar putea compara cu el din acest punct de vedere. Tot ce a facut a facut ditnr-o credinta pura si de nezdruncinat. Singura lui vina a fost aceea ca s-a nascut intr-un loc gresit.
Are Ahmed sanse la mantuire ?


2.Dorel e un tanar cu dizabilitatii mentale si locomotorii foarte grave. Are doua tipuri de activitati : privitul la televizor si privitul pe fereastra... si cam asta face toata ziua. Cel mai probabil nu intelege nimic din ce se intampla in jurul lui. Este hranit, spalat si imbracat de catre mama lui. In alte cuvinte, Dorel este o leguma cu forma umana. Totusi, Dorel este un baiat foarte norocos: s-a nascut cu o structura biologica care il incadreaza in specia Homo sapiens, mai pe scurt om. Asta, impreuna cu conditia lui ii va asigura un loc intr-o lume mai buna, imediat ce o va parasi pe aceasta.

Dingo este un maidanez. Este un caine de dimnesiuni medii spre mari si e plin de energie. Daca mai adaugam si faptul ca e un caine prostut o sa avem imagiea unu catel (abia a implinit un an) care distruge tot ce prinde. Asa ca stapanii lui l-au pus in lant. Asta nu i-a diminuat cu nimic voiosia si iubirea fata de stapani. Asteapta cu entuziasm sa i se dea sa manance, dar in special asteapta scurtele momente in care este scos la plimbare. Pe acest stapan care il scoate din cand in cad la plimbare il iubeste in mod special, stie ca in preajmea lui e mereu in siguranta. De fiecare data cand il vede se topeste de bucurie si intreg corpul lui arata asta. Cel mai mult ii place sa il prinda cu coltii de papuci sau sa fie scarpinat in jurul gatului. Nu intelege el prea multe din aceasta lume, dar o accepta exact asa cum eu, fara reprosuri si fara regrete. Este iubit, dar in special iubeste, pentru ca asta site el sa faca cel mai bine; am putea spune ca Dingo este un adevarat crestin. Probabil ca Dingo isi va petrece intrega viata intr-un cerc cu raza de 3 mentri apoi va sfarsi, cu un lant ruginit in jurul gatului. Poate se va varsa o lacrima pentru el, poate nu, dar cu siguranta pentru el asta a fost tot, pentru ca a avut ghinionul sa nu se nasca cu acea norocoasa constructie biologica denumita Homo sapiens.

De ce ?