Determinism, liber arbitru sau compatibilism ?

De foarte multe ori oamneii inlocuiesc un agent de spalare a creierelor cu altul; se pare ca suntem dependenti de astfel de agenti. Spre exemplu multi atei inlocuiesc religia cu societatea, cu propriile dorinte sau instincte etc. De exemplu un prieten ateu, student la medicina, baiat inteligent, ca raspuns la atacul meu asupra conceptului de stat imi raspunde "fara stat ai muri de foame". O afirmatie care paote concura cu orice aberatie crestina.

Irationalitatea e si mai greu de identificat cand agentul de spalare pe creier e dorinta, adica natura umana. De obiecei aceasta irationalitate se manifesta prin idealizare. Si cand idealizarea este rece si subtila cu aroma de rationalitate, ca cea din clipul de mai sus, rezulta idei gen compatibilism.

Indivizii astia sustin ca determinismul nu exclude liberul arbitru, cele doua fiind compatibile. Asta sustin si cei doi din clip. Argumentul lor principal suna cam asa : faptul ca suntem determinati nu ne afecteaza cu nimic liberul aribtru pentru ca putem actiona in conformitate cu ceea ce suntem, nu e vorba doar de senzatia ca poti sa alegi, ci pur si simplu alegerile pe care le faci te definesc, te fac ceea ce esti, "nu exista constrangeri relevante in luarea deciziilor pentru ca odata ce sunt eu, iau deciziile pe care le-as lua si alea sunt exact deciziile pe care vreau sa le fac". Moment in care iti dai seama ca Yahwe era un compatibilist, avea el o vorba: "eu sunt cel ce sunt".

La fel ca si Yahweh si compatibilistii gandesc ca din moment ce "eu sunt cel ce sunt", eu tre' sa fiu si standard de referinta. Adica daca eu simt ca am liber arbitru atunci cu sguranta asta nu este doar o iluzie si chiar am.
Nu stiu exact care sunt limitele compatibilismului, dar presupun ca e vorba de perceptie sau de constientizare. Altfel chiar si o piatra ar avea liber arbitru pentru ca actioneaza in conformitate cu ceea ce este, ceea ce ar face din liber arbitru un lucru atat de trivial incat mentionarea lui ar fi o actiune redundanta. Dar daca punem aceste limite, liberul arbitru apare doar daca este constientizat sau macar perceput, chiar si la nivel inconstient. In cazul acesta liber arbitru vor avea doar indivizii. In ideea asta hai sa construim un scenariu.

Suntem undeva in viitor si oamneii au construit doi roboti cu constienta: Jeff si Russell. Doi indivizi cu percepite si constiinta de sine, deci cu liber arbitru conform compatibilismului. Initial au fost creati ca animatori, sa spuna bancuri in azile si ospicii, dar un om de stiinta plictisit de viata i-a furat, reprogramat apoi le-a dat drumul prin oras ca sa se amuze. Iata programul lor :de la 9 la 12 ambii numara de la 1 la 10000 si la fiecare numar prim Jeff ii da o palma dupa cap lui Russell. De la 12 la 14 Jeff e teist, iar Russel e ateu si se contrazic. De la 14 la 16 rolurile se schimba. De la 16 la 20 Jeff se crede Dumnezeu si pe Russel il crede Satana, in timp ce Russell crede ca el este Atlantida. de la 20 la 24 jeff se crede Satana si proiecteaza holograme in casele oamneilor sabotandu-l pe Dumnezeu, care este Russell. Russell crede ca este reincarnarea lui Nostradamus.
Ambii sunt constienti de toate aceste schimbari la ore fixe care se repeta la nesfarsit, dar pentru ei nu exista nicio contradicite, fac asta pentru ca asta vor ei sa faca. Au Jeff si Russell liber arbitru ?

Conform compatibilismului au. Cei doi actioneaza in conformitate cu softul rulat de procesoarele lor, deci sunt liberi. Chiar daca din exterior cei doi nu sunt altceva decat defularea unui programator senil si actioneaza in conformitate cu frustrarile si capriciile acestuia, din punctul lor de vedere ei actioneaza in conformitate cu propriile lor dorinte. Adica libertatea este un concept strict subiectiv si nu unul care sa se raporteze la realitate si modul de interactiune cu aceasta. Nu cred ca un compatibilist poate sa impuna si aceasta limita, sa pretinda ca a avea liber arbitru nu inseamna doar a actiona in conformitate cu dorintele tale ci si ca aceste dorinte sa se raporteze corect la realitate. Pentru ca raportarea la realitate este in sine ceva relativ si ar impune crearea altor limite si definitii, structurarea nivelului de libertate in conformitate cu propriile conceptii etc; ceea ce ar intra in conflict cu compatibilismul. Nu poti avea doua standarde de referinta fara a ajunge la paradoxuri. De exemplu: pe de o parte s-ar sustine ca un individ care alege sa aiba multi copii o face in conformitate cu ceea ce este (ii place sexul si crede ca sperma e sacra), dar pe de cealalta parte individul nu e liber pentru ca nu actioneaza in conformitate cu realitatea : sperma nu e scara si pamantul se confrunta cu suprapopularea. Nu acuz compatibilistii de dublu standard, ci doar am stabilit ca sistemul lor de referinta este perceptia individului si nu raportarea lui la realitate.

Aici insa intervin mai multe probleme, in special de natrua etica si chiar rationala. E moral sa sustii ca niste indivizi indoctrinati si conditionati sa creada diverse lucruri care le afecteaza calitatea vietii sunt de fapt liberi ? O persoana care practica flagelatia pentru ca a intros capul dupa o femeie este o persoana libera ? Pentru ca da, acel individ acioneaza in conformitate cu ceea ce este; el crede ca este un pacatos si pedepsirea acestui trup decazut ii va salva sufeltul. Asta este el si in conformitate cu asta actioneaza. La fel si in cazul unui individ ditnr-un stat totalitarist care isi divinizeaza conducatorul. Are si acesta liber arbitru doar pentru ca actioneaza in conformitate cu conditionarile lui (care fac parte din ceea ce este el) ? Putem merge si mai departe si in locul unui agent determinist personal sa plasam unul impersonal. Are un psihopat liber arbitru ? Faptul ca el actioneaza in conformitate cu placerile lui, care i-au fost impuse de gene si de mediu, il face o persoana libera ? Ii ofera determinismul liber arbitru ?

Bineinteles ca la toate scenariile de mai sus se poate raspunde : da, toti au liber arbitru. In primul rand aceasta pozitie este imorala. Iti sugereaza ca individul este in totalitate liber, indiferent de condtionarile lui. Ca nu exista o calitate a libertatii de alegere pentru ca o astfel de calitate are nevoie de un reper obiectiv, cum ar fi raportarea la realitate. Ori compatibilismul merge pe un sistem de referinta subiectiv si din cazua asta libertatea de alegere va fi intotdeauna aceeasi; cred sau nu in iad libertatea mea e aceeasi pentru ca in fiecare caz actionez in conformitate cu ceea ce sunt. Se poate sustine ca libertatea de alegere si calitatea vietii sunt doua lucruri care se trateaza separat. Dar lucrurile nu sunt adat de simple: daca un individ e cat se poate de liber ce drept am eu sa hotarasc in privinta calitatii vietii lui, care pana la urma merge mana in mana cu asa zisa libertate a lui ? Atunci cand hotarasc ca am pentru el o viata mai buna decid implicit ca libertatea mea e mai buna decat a lui. Iar daca fac asta nu ma mai pot numi compatibilist.

In al doilea rand e o pozitie ignoranta. Astfel de idei nu tin cont de genul de situatii invocate de mine mai sus. Am impresia ca oamneii isi testeaza sistemul de gandire pe propria persoana sau in cazurile mai fericite pe o anumite medie a populatiei, foarte rar apeland la cazurile extreme. Adica daca mie mi-e bine, atunci viata e frumoasa, daca mie mi-e rau atunci e urata. Cand sistemul de referinta al unui concept este tocmai perceptia subiectiva, o astfel de ignoranta devine inevitabila.

Si colac peste pupaza, compatibilismul nu tine cont de ceea ce in literatura se numeste conflict intern. Un individ cu o gandire complexa nu poate sa nu dezvolte astfel de conflicte. Si cel putin in cazul unor astfel de conflicte e foarte greu sa sustii ca ele fac parte din ceea ce este individul si nu ii afecteaza cu nimic liberul arbitru. Cum poti actiona in conformitate cu ceea ce esti cand tu de fpat esti doua lucruri contradictorii ? Pe de oparte instinctele tale care te indeamna sa actionezi intr-un fel si pe cealalta parte mintea care iti sugereaza sa-ti negi instinctele.

In concluzie, compatibilismul nu este altceva decat o alta incercare de idealizare a conditiei umane. Ideea ca libertatea noastra de alegere este doar o iluzie si ca noi actionam pe baza unor perscriptii asupra carora nu avem niciun control e mult prea neplacuta pentru majoritatea oamneilor asa ca ignoram esenta si pastram aparenta. Astfel ne putem pastra zambetele pe fata si mai adaugam un element in lista iluziilor : compatibilismul nu este o iluzie.