luni, 28 iunie 2010

Miracolul



Sunt doua feluri de-ati trai viata… Unul - de a crede ca nu exista miracole. Altul – de a crede ca totul este un miracol. “ (Albert Einstein)

Miracol este, in vizunea mea, doar un termen atribuit unor lucruri pe care nu le putem explica, dar care au o explicatie. Si am sa incerc o scurta demonstratie. Asa cum am mai spus, atat existenta cat si neexistenta lui Dumnezeu nu pot fi demonstrate pe cale rationala si cand zic asta ma refer la conceptul de divinitate, nu la un Dumnezeu al unei religii (impotriva carora se gasesc argumente rationale, mai multe sau mai putine, in functie de religie).

Sa presupunem ca exista un Dumnezeu, asa cum il perecp majoritatea oamneilor: o entitate transcendenta, cu o constiinta de sine absoluta dar care totusi se aseamana cu a noastra, entitate care a creat universul asa cum il stim noi. I-a implementat si niste "reguli de functionare"; o parte din ele am ajuns sa le intelegem dar e evident ca nu toate. Miracolul este exact acel lucru care se intampla cand survine printr-o regula pe care nu am ajuns sa o intelegem. Altfel, care ar mai fi fost rostul regulior? A creat Dumnezu regulile doar ca sa-si impresioneaza creatiile incalcandu-le ? Doar asa s-ar putea explica o incalcare a legilor(adica miracolele), ca o actiune aroganta, din moment ce ar putea interactonea cu vietile create tocmai prin regulile deja existente. Nu, eu zic ca un Dumnezeu bun si mai ales corect ar respecta regulile, la fel cum si puterea legislativa respecta regulile pe care le promulga.

Bun, asta in cazul in care divinitatea e transcendenta, in caz contrar e mult mai simplu; orice forta care nu transcede universul, ci e doar o parte componenta a lui, nu e capabila sa ii incalce regulile; pentru asta trebuie neparat sa fie deasupra lor. De ce ? Pentru ca orice actiune a sistemului este o lege a lui. Orice "anomalie " e posibila pentru ca legile o permit. Astfel, notiunea de miracol dispare complet, nu poate fi imaginata. Totul in jurul nostru este energie, chiar si asa zisele "miracole" nu pot fi altceva decat manifestari ale ei. Iar controlul energiei nu-l privim deloc ca pe un miracol. Atunci de ce am numi miracol un control al energiei mai avansat decat al nostru ?

In cazul in care divinitatea nu exista deloc (nici transcendenta, nici parte a universului cunoscut) atunci ne ramane doar energia, care nu se poate transcede pe sine, deci depinde de regulile ei.

Totusi, daca iesim din unghiul rece al logicii totul devine un miracol.

marți, 22 iunie 2010

Omul robot



Nu pot uneori sa nu ma intreb daca nu cumva omul nu este altceva decat un robot foarte sofisticat. Exista ceva in alcatuierea unei fiinte umane care il face incompatibil cu conceptul de robot ? Dragostea , constiinta de sine, liberul arbitru, constiinta ?

Aparent , fiecare din cele de mai sus sunt facultati care definesc fiinta umana si care nu pot fi implementate unui robot. Aparenta datorata complexitatii fiintei umane si a prea putinelor cunostine care exista despre ea. Credem ca omul nu este un robot pentru ca nu putem explica dragostea, liberul arbitru sau constiinta. Tocmai din aceasta cauza aceasta intrebare incepe sa se nasca odata cu dezvoltarea rapida a stiintei. Probabil ca nimeni nu isi punea aceasta problema cu cateva secole in urma, cand notiunea de robot nu exista nici macar ca si concept. Dar pe masura ce stiinta evolueaza, temele abstracte, ca dragostea sau visul, incep sa-i fie accesibile si astfel cunoasterea se imbogateste cu o noua perspectiva. Abstractul, accesibil pana nu de mult doar filozofiei, artei si religiei, poate fi atins acum si de catre stiinta, de data aceasta intr-un mod mult mai concret.

De mult timp dragostea este chimie pentru stiinta. Iubim in urma unor reactii chimice foarte complexe. Sau, posibil ca liberal arbitru sa nu existe; toate deciziile noastre sunt luate de catre subconstient, care la randul lui este dat de gene iar apoi modelat de catre circumstante. Probabil ca ceea ce noi numim constiinta (cea cu privire la moralitate) sa nu fie altceva decat un "program" dezvoltat de-a lungul timpului sau chiar in primii ani de viata sub forta eroziva a circumstantelor iar constiinta de sine doar un efect, un produs al celorlalte programme ce alcatuiesc "softul" nostru.

Pentru ca ne-am invatat sa ne instalam comozi in fata realitatii refuzam miscarea libera a gandirii. Tocmai din aceasta cauza afirmatiile stiintei ni se vor parea de multe ori lipsite de substanta, de profunzime si de sensibilitate. Dar este oare asa ? Stiinta nu face altceva decat sa vorbeasca conform sintaxei ei, ne ofera acele imagini ale realitatii care sun vizibile din unghiul ei. Daca in loc sa cautam un loc in care sa ne instalam confortabil, am orbita continuu in jurul realitatii, am reusi sa captam o imagine mult mai frumoasa asupra vietii, asupra relitatii care astfel ar deveni mai putin relativa. Cunoasterea s-ar apropia mai mult de absolut daca am lasa gandul liber si nu l-am lega de diversele sisteme ale cunoasterii.

Suntem sau nu niste roboti ? Probabil ca nu voi obtine un raspuns la aceasta intrebare sau probabil ca inca n-am invatat sa orbitez corect in jurul realitatii. Privind din perspectiva stintei nu gasesc nimic la om care sa-l scoata din conceptul de robot dar daca schimb putin perspectiva si privesc din unghiul filozofiei, artei sau religiei o sa gasesc suficiente. Asa ca pana la umra nu-i de ajuns sa ne miscam sacadat pe orbita cunoasterii ci este nevoie de un echilibru in aceasta rotatie, un echilibru care sa ne ofere o imagine de ansamblu. Iar acolo vom ajunge asa cum ne invata filozofia : punandu-ne intrebari.

duminică, 20 iunie 2010

Dualitatea bine-rau

video

Este evident ca acest clip nu reprezinta altceva decat o creatie. Probabil, din cazua faptului ca Einstein este considerat ca fiind una din cele mai lumintate minti ale secolului XX, crestinii, creationistii si alte grupari religioase se folosesc de persoana lui ca argument in favoarea existentei lui Dumnezeu. In primul rand, desi nu era un ateu, Einstein nu era nici un crestin si nici un evreu (religios vorbind). Viziunea sa asupra lui Dumnezeu este destul de neclara, ea schimbandu-se in timp. Desi face afirmatia "Cred în acel Dumnezeu al lui Spinoza, care se manifestă prin armonia legilor universului, nu într-unul care se ocupă cu destinele şi faptele omenirii" tot el spune ca nu crede ca se poate numi panteist (adica ce era Spinoza). Faptul ca s-a nascut intr-o familie de evrei ii influenteaza viziunea lui asupra divinitatii. O persoana care se naste si creste intr-un mediu foarte religios, oricat de liber in gandire ar fi, tot va purta in el ceva din invataturile primite in copilarie (asta in cazul in care aceste invataturi nu sunt traumatizante pentru el, caz in care va facfe tot posibilul sa le respinga). Deci credinta lui Einstein nu ar trebui folosita ca argument al creationsmului, asta pentru ca: Einstein nu era un creationist, viziunea orcarei persoane asupra vietii si asupra lui Dumnezeu este influentata de circumstantele in care il pune viata, argumentele logice nu au nevoie de personaje remarcabile care sa le dea consistenta, ele sunt intrinseci si respecta structura si ratiunea umana. O abatere de la aceasta structura duce la erori logice, iar un argument dependent de genialitatea unei persoane este, fara indoiala, o eroare logica.

Asa cum spunea si Kant, atat existenta cat si neexistenta lui Dumnezeu nu pot fi demonstrate pe cale rationala. Cunoasterea lui Dumnezeu este o experienta personala, subiectiva si se face mai mult prin intermediul sentimentului decat prin ratiune; probabil pentru ca, desi mai inexact, sentimentul patrude in locuri in care ratiunea nu are acces. Atat ratiunea, dar in special stiinta, reusesc sa acopere doar acele lucruri ce pot fi observate, masurate. Dar oare, tot ce exista in acest univers poate fi masurat? Parerea mea este ca nu; stiinta isi are limitele ei, si chiar daca evolueaza, la fel cum o face si gandirea umana, evolutia ei este asimptotica la adevarul absolut, nu va reusi sa-l atinga niciodata (daca exista pana la umra un astfel de adevar). Totusi, imi place sa cred ca sentimentul este aici superior ratiunii. Desi nici el nu poate atinge adevarul absolut, el il poate intui.

Revin acuma la argumentele elevului. Acestea nu sunt chiar o lectie de stiinta ci mai degraba o analogie cu pretentii de argumentatie stiintifica. Cum zicea si elevul, din punct de vedere stiintific frigul nu exista, dar nu pentru ca ar fi absenta caldurii. Frigul este doar o senzatie umana. Orice corp cu o temperatura de peste 0 abolut (0 Kelvin sau -273,15 grade Celsius) are caldura, iar 0 absolut nici macar nu exista in acest univers (temperaturile sub 0 fiind chiar imposibile)…prin urmare firgul nu exista din punct de vedere stiintific, el este doar o senzatie umana; totul are caldura in univers, mai mica sau mai mare. Absenta luminii, adica a unedelor electromagnetice din spectrul vizibil, nu duce la intuneric pentru ca exista unde electromagnetice pe care ochiul uman nu le percepe. De exemplu un sarpe isi poate dedecta prada intr-o beznta totala pentru ca el percepe undele infrarosii, adica tot ceea ce emite caldura; liliecii “vad” prin sunete etc. Deci pana la urma un intuneric total ar avea loc doar atunci cand energia nu mai exista. Dar daca energia nu exista, nu va exista nici materia (E=m*c la patrat) prin urmare : putem vorbi de intuneric daca nu avem la ce-l raporta? Ma indoiesc, la fel cum nu am putea vorbi de caldura mica sau mare, de frig sau de orice altceva ce este legat de materie; daca nu exista lumina, caldura (adica energie) nu exista nimic altceva din ce noi cunostem, nu exista intunerec, nu exista frig, nu exista nimic. Asa ca nu pot decat sa cred ca binele-rau, lumina-intuneric etc sunt dualitati inseparabile care coexista. Nu poate exista bine fara rau si rau fara bine, nu poti sa ai o moneda cu o singura fata. Lucru pe care il confirma chiar si Biblia (plangeri 3, 38) si care este exprimat atat de frumos de catre Blaga (adevaratul geniu al poeziei romanesti in viziunea mea) in poezia “Lumina raiului” sau de catre Mihai Cretu in melodia Enigmei, "Rivers of Belief". La aceeasi concluzie se ajunge si daca luam exemplu biblic al lui Lucifer. Dumnezeu a creat si raul... cum altfel putea el crea fiinte cu liber arbitru? Cum putea alege Lucifer intre bine si rau daca raul nu exista?

“Spre soare râd!
Eu nu-mi am inima în cap,
nici creieri n-am în inimă.
Sunt beat de lume şi-s pagân!
Dar oare ar rodi-n ogorul meu
atâta râs făr’de căldura raului?
Şi-ar înflori pe buza ta atâta vrajă,
de n-ai fi frământată,
Sfânto,
de voluptatea-ascunsă a păcatului?
Ca un eretic stau pe gânduri şi mă-ntreb:
De unde-şi are raiul -
lumina? – Ştiu: Îl luminează iadul
cu flăcările lui!”

joi, 17 iunie 2010

Ratiune si mit



Primul lucru de care se loveste un cititor sceptic atunci cand citeste Geneza 1 este crearea luminatorilor. Desi acestia sunt creati doar in ziua a 4-a, atat lumina cat si succesiunea zi-noapte exista deja. Pentru a exista lumina trebuie sa existe imperios o sura de energie care sa o emita. Pentru ca ar fi absurd ca Dumnezeu sa fi creat o sursa de energie provizorie, creationistii sustin ca aceasta sursa este tocmai Dumnezeu, lucru care ridica alte probleme de ordin logic.
De exemplu cum se facea delimitarea dintre zi si noapte inainte de crearea soarelui ? Chiar daca admintem ca pamantului i s-a impus o miscare de rotatie, ratiunea umana trebuie mult fortata pentru a-si inchipui un Dumnezeu care sta pe post de luminator si asteapta orele sa treaca pentru a-si putea relua munca. Chiard daca acest exercitiun de imaginatie nu ne-ar faulta ratiunea, logica ar incepe sa fie inundata de tot mai multe necorespondente, sa le zic asa. In primul rand, afirmatia "Astfel, a fost o seara, si apoi a fost o dimineata" impune cititorului o creatia locala, nu la nivel global; asta pentru ca pe suprafata pamantului este in acelasi timp si zi si noapte, si doar raportarea la una din jumatatile sale permite afirmatia "Astfel, a fost o seara, si apoi a fost o dimineata" . Concluzia nu poate fi alta decat ca Dumnezeu lucra doar la gradina Edenului si eventual imprejurimile ei, sau ca Dumnezeu tocmai dadea forma Pangeei.
Chiar si asa, imaginea unui Dumnezeu care asteapta ca pamantul sa se invarta pentru a-si continua munca este fortata. Ar mai ramane varianta delimitarii zilei de noapte prin venirea si plecarea divinitatii la "locul de unca", care ridica la fel de multe probleme de ordin logic, pentru ca ne este greu sa ne inchipui o divinitate supusa unui program fix : 06-18 lucru, 18-06 odihna. A crat Dumnezeu o zi de aproximativ 12 ore pentru ca atat i-a luat Lui sa creeze fiecare zi in parte sau pentru ca programase inainte viteza de roatatie a pamantului ? Indiferent care varianta ar fi aleasa absurditatea ramanea, mai ales datorita faptului ca viteza de rotatie a pamantului nu este una constata, ea scazand de-a lungul timpului. La ce bun o programare atat de riguruoasa daca apoi legile fizice o sfideaza ?
Intreaga creatie biblica sta sub semnul unei inerpretari bazata pe aparente. Autorul acestui capitol cu siguranta nu avea pre multe cunostinte astronomice, din acest motiv descrierea lui se bazeaza pe aparente, pe exact cee ce ochii lui vad. Tocmai din cazua acestui motiv ratiunea nu poate accepta ca acest autor este Dumnezeu Insusi, nici macar Dumnezeu prin intermediul unui om. Nu putem accepta ca divinitatea creatoare nu stia ca luna nu este un luminator, dar putem accepta ca un necunoscator in ale astronomiei sa o catalogheze astfel, pentru ca aparent luna lumineaza. O fiinta omniscienta stie ca luna doar reflecta lumina soarelui, iar soarele insusi nu este decat o stea, dar pentru un om care nu a invatat inca sa priveasca dincolo de aparente, luna este un luminator iar stele sunt doar un fel de bonus pe langa maretul soare.
Dar tocmai crearea stelelor in ziua a patra constituie una din cele mai mari si evidente erori ale creatiei. Atat de evidenta incat multi creationisti incearca sa o repare spunand ca de fapt stelele au fost create inainte, aici fiind doar mentionate. O explicatie cat se poate de evaziva, incorecta si nedemna (tinand cont ca vine din partea unor sustinatori ai infailibilitatii Bibliei). Daca stelele au fost create in ziua a patra, atunci a fost creat si universul, prin urmare scopul universului este Pamantul. O concluzie mult prea aroganta chiar si pentru o fiinta egoista ca omul ; aroganta si absurda tinand cont ca ceea ce vede ochiul uman pe cer este doar o parte infima din intregul univers. Prin urmare cum am putea pretinde ca miliardele de galaxii pe care nu le vedem cu ochiul liber sunt acolo pentru a lumina Pamantul ?. Totusi, chiar daca am reusi sa acceptam aceasta concluzie, ceea ce stim acum despre stele contrazice Biblia. Aceasta stabileste varsta pamantului la aproximativ 6 milenii, ori stele sunt cel mai bun exemplu ca universul este mult, mult mai vechi. Nu am putea sa vedem stele la sute de mii de ani lumina daca acesta nu ar exista de sute de mii de ani, lucru care face imposibila crearea stelelor cu doar 6 mii de ani in urma. Daca stelele ar fi fost create in ziua a patra, Adam si Eva nu ar fi vazut niciuna pentru o perioada de 4-5 ani, iar noi nu ar trebui sa vedem stele la distante mai mari de 6000 de ani lumina. Ceea ce, evident, nu se intampla. Unii creationisti probabil ar raspunde ca Dumnezu a facut sa se vada toate stelele in timp real, in ciuda distantei, dar aceasta premisa ridica alte probleme de oridn logic si stiintific, al caror sfarsit este usor de intrevazut.
Aceste inconveniente rationale apar doar pe parcurusl a 6 versete, Gen. 1, 14-19, ele fiind prezente de-a lungul intregii realtari a creatiei si nu numai. Se ridica astfel urmatoarea intrebare:
Daca Dumnezeu este cel carea ne-a dat ratiunea, de ce a construit-o in asa fel incat sa nu poata accepta propriul Lui cuvant?
Acuza principala pe care probabil ca mi-ar aducea un creationist este accea ca analizez lucruri pe care nu le inteleg, care depasesc ratiunea umana. In momentul de fata, cu sigurnta cunoasterea si intelegerea umana nu reuseste sa patrunda originea vietii. Dar tocmai acesta limita este aceea care contureaza creatia din geneza. Tocmai aceasta ceata care invaluie istoria vietii genereaza miturile creatiei si chiar mai mult, genereaza arta, frumosul. Atat timp cat Geneza 1 este privita ca o poezie a creatiei, ca un mit o sa ne spuna mult mai multe lucruri despre viata si istoria ei decat o face atunci cand este interpretata in mod literal, ca pe o istorie a creatiei. Pentru ca un mit va fi intotdeauna mai puternic, va avea intotdeauna o forta vitala si o forta de creatie mai puternica decat o istorie.