sâmbătă, 27 noiembrie 2010

Despre specism



Exista multe diferente de forma intre om si animal dar nu exista niciuna esentiala. Ce ne face oameni ? Inteligenta, empatia, capacitatea de a iubi sau aceea de a abstractiza ? Poate constiinta sau constienta de sine? Nu este niciuna din acestea; ceea ce ne face oamnei este structura biologica tipica speciei Homo sapiens. Pentru unii asta suna rau, dar e vorba doar de ipocrizie. Ar putea un umanist sau un crestin sa afirme ca o persoana cu dizabilitati mintale nu e om ? Pai nu ar putea pentru ca asta l-ar face inuman, conform propriilor standarde. Am putea numi o persoana excesiv de egoista, fara niciun dram de empatie, inumana ? Ei, aici multi ar sari sa condamne, pentru ca, e una sa te nasti fara facultatea intelectului si e altceva sa manifesti o totala indiferenta fata de suferinta celor din jur . Oare ? In realitate diferentele nu prea exista, ambele sunt niste dizabilitati neurologice ( pentru empatie vezi articolul de aici). Am putea continua pe linia aceasta dar rezultatele ar fi aceleasi. Singurul criteriu dupa care apreciem umanitatea cuiva este structura lui biologica. Chiar daca creierul unei persoane functioneaza doar atat cat sa-i permita sa traiasca, persoana va fi considerata om, pentru ca, evident, nu a fost alegerea lui sa se nasca astfel.

Deci cand tragem o linie intre noi si restul animalelor, singurul argument real este diferenta biologica; specii diferite, restul argumentelor sunt absurditati si ipocrizii. Un animal nu are aceleasi dreputri ca si noi, nu pentru ca este mai putin inteligent, sau mai lispit de sentimente, nu, ci pentru ca este alta specie. Bineinteles ca gradul de inteligenta al unui animal este direct proportional cu toleranta si aceptarea noastra fata de el, dar asta nu demonstreaza decat ca devenim mai toleranti cu cei care se aseamana mai bine cu noi. Totusi, apare intrebarea: e posibil ca animalele sa aiba aceleasi drepturi ca si noi ? Pana intr-un anumit punct. Nu li se pot da drepturi care depasesc limitele speciei din care fac parte. Pana la urma nici orbii nu pot obtine un permis de conducere si nici handicapatii mintal nu au drept la vot, dar ambii au dreptul la viata. Ori acest drept animalele nu il au, cu foarte mici exceptii.

Partea mai proasta e ca majoritatea oamneilor nu constientizeaza nici macar ca omul nu e altceva decat un animal, in ciuda tuturor evidentelor. Si astfel il plaseaza undeva mai sus, obtinand un suport moral care le permite abuzul fata de animale. Evident, crestinii mai piosi ar explica cum datorita pacatului omul a rupt armonia cu natura, iar datorita acestei greseli trebuie sa ne plecam capul si sa suferim; mai exact spus: noi am gresit, animalele sufera. De partea celalta e ateul umanist. Acesta stie ca celelalte specii ne sunt parteneri de evolutie, dar nu-l intereseaza. A invatat, analizand natura, ca egoismul este unul din motoarele principale ale evolutiei asa ca accepta ca un dat dualitatea vanat-vanator. Ce noroc pe noi ca suntem in varful piramidei trofice ! Cu alte cuvinte, in loc sa ne plecam capul in fata unor zei imaginari, ni-l plecam in fata unei naturi reale, dar crude. Acceptam perfect constienti tot pachetul de programe pe care natura l-a instalat in noi si sub iluzia "nevoilor personale" ne slujim specia cu mare atentie, o divinizam compunandu-i ode cu titluri pompoase ca "Declaratia Drepturilor Omului". Aflata in varful piramidei specia noastra domina si striveste totul in jur cu mana ei de fier. De ce ? Pentru ca poate, cam de atat are nevoie o fiinta ca sa face ceva, orice. Corupti de aceasta putere efemera avem impresia ca ni se cuvine si ca trebuie sa facem uz de ea. Nu suntem altceva decat niste dictatori care credem orbeste in cultul personalitatii noastre, niste ipocriti ingnoranti.

Pe la 5-6 ani am inceput sa ma gandesc ca ceva nu e in regula in modul cum se zbate o gaina dupa ce i s-a taiat capul, sau in modul cum "hranea" bunicul gastele ca sa aiba un ficat cat mai voluminos. Mi s-a parut gresit sa dai cu securea in cap unui copil de vaca doar ca sa iti exciti papilele gustative. Poate sunt eu o anomalie a sistemului, dar uitandu-ma in jur imi permit totusi sa sper. Si speranta nu vine de deasupra, asa cum am asteptat mii de ani pana acuma, ci speranta vine de aici, de la om. Desi religiile orientale au inteles de mult ca viata e la fel de valoroasa indiferent de pozitia in arborele vietii, au ramas incapabile in fata mecanismelor crude ale naturii. Ceea ce religia si filosofia nu ne-a putut oferi pana acum, ne va oferi stiinta, cel putin in directia asta incepe sa se contureze situatia. Faptul ca in ziua de azi exista organizatii de protectie a animalelor se datoreaza in mare parte teoriei evolutioniste si probabil ca in timp lucrurile vor mai evolua.

vineri, 12 noiembrie 2010

Fericire imorala

Pentru ca tu nu esti altceva decat un alt eu iar eu nu sunt altceva decat un alt tu, iubirea e imorala. Dragostea nu e altceva decat un drog iluzoriu, o ceata care acopera drama existentiala. Dar drama continua sa existe si in ceata... si astfel iubirea se plimba in ceata ca un nebun ignorant, care a uitat de tot si de toate si crede ca a gasit fericirea. Nu are cum, pentru ca e o fericire imorala, o contradicite, deci o iluzie. In ceata uiti totul si te crezi totul... acesta este darul individualitatii, al egoului... iti permite sa-ti creezi o iluzie a fericirii. De aceea nu exista intelepti fericiti, pentru ca un intelept va sti mereu ca nu e altceva decat un alt altcineva.
In loc de fericire si iubire as zice liniste si compasiune. Nu poti fi fericit fara sa-ti cresti nivelul de individualism si ego, nu poti fi fericit fara sa uiti ca fiecare fiinta e doar un alter-ego al unui alter- ego; adica nu poti fi fericit fara sa strivesti esenta moralitatii. La fel si cu iubirea ce duce la fericire, un act de uitare, o betie a egoului.
De aceea singura iubire morala e compasiunea iar singura fericire e linistea. Exista si celelalte, dar doar in masura in care visele noastre sunt reale. La fel cum visele sunt niste simulari subiective ale realitatii, si sunt percepute ca reale doar de catre subiect, la fel si fericirea esta doar o perceptie (subiectiva) a linistii. Traim toti intr-un mare vis numit liniste si avem cosmaruri si vise proprii pe care le numim suferinta si fericire.
Nu poti visa frumos fara sa uiti ca un alter-ego al tau are cosmaruri, nu poti fi fericit cand esti treaz... doar in vis poti sa uiti, doar in vis poti sa iubesti si doar acolo poti fi fericit.

vineri, 29 octombrie 2010

Real ?

Ideea de realitate e atat de fragila incat nu merita prea multa atentie. De cele mai multe ori cand visezi ai senzatia de real, iti dai seama ca a fost un vis abia dupa ce te-ai trezit. In timp ce visezi, lumea respectiva e cat se poate de reala pentru ca o simti; daca ar fi sa nu te mai trezesti din vis n-ai stii niciodata ca nu e nimic real acolo.

luni, 25 octombrie 2010

In liniste

Singurul lucru pentru care merita sa lupti e linistea. Restul luptelor nu sunt decat niste imitatii ridicole si deformate ale acestei lupte. Intreaga viata e o agonie, o pendulare asimetrica ce se incheie in echilibru, singura liniste de care avem cu totii parte, in mod egal. De ce sa luptam pentru linistea in existenta atunci ? Pentru ca, totusi, s-ar putea sa-i fie superioare celei inexistentiale.

vineri, 22 octombrie 2010

Rar


NICU ALIFANTIS - Rar
Asculta mai multe audio diverse


Singur, singur, singur,
Într-un han, departe -
Doarme şi hangiul,
Străzile-s deşarte,
Singur, singur, singur...

Plouă, plouă, plouă,
Vreme de beţie -
Şi s-asculţi pustiul,
Ce melancolie!
Plouă, plouă, plouă...

Nimeni, nimeni, nimeni,
Cu atât mai bine -
Şi de-atâta vreme
Nu ştie de mine
Nimeni, nimeni, nimeni...

Tremur, tremur, tremur...
Orice ironie
Vă rămâne vouă -
Noaptea e târzie,
Tremur, tremur, tremur...

Veşnic, veşnic, veşnic,
Rătăciri de-acuma
N-or să mă mai cheme -
Peste vise bruma,
Veşnic, veşnic, veşnic...

Singur, singur, singur,
Vreme de beţie -
I-auzi cum mai plouă,
Ce melancolie!
Singur, singur, singur...


George Bacovia

duminică, 3 octombrie 2010

Satana, inger neinteles

Pe tot parcursul Vechiului Testament, Yahweh este un dumnezeu al binelui si al raului, lucru care reiese clar din mai multe texte:
-Deuteronom 30:15 : "Iata, iti pun azi inainte viata si binele, moartea si raul. "
-Isaia 45:7 : "Eu intocmesc lumina si fac intunericul, Eu dau propasirea si aduc
restristea, Eu, Domnul, fac toate aceste lucruri. "
-Plangeri 3:38 : "Nu iese din gura Celui Preainalt raul si binele? " etc.
Ce au facut crestinii ? L-au transformat pe Yahweh dintr-un dumnezeu al dualitatii bine-rau intr-o personalizare a binelui, iar pentru rau l-au ales pe Satan, un personaj destul de nesemnificativ in Vechiul Testament. Bineinteles ca transformarea nu este altceva decat obisnuitul sincretism religios, proces in care Zoriastrismul si cultura greaca au jucat un rol important.

Singurul loc in care acest inger al mortii, denumit Satana, apare mai mult decat in
treacat este cartea lui Iov. In afara acestei carti mai este amintit de doua ori : in 1Cronici 21:1 si in Zaharia 3:1. In cazul lui Iov si Zaharia apare doar ca un acuzator al omenirii in tribunalul divin. Tocmai din aceasta cauza pentru evrei Satana nu este altceva decat un inger al lui Dumnezeu care are rolul de a ispiti omenirea sa faca rau. De ce ? Pnentru ca in acest fel omul primeste liber arbitru (ceva ce ingerii nu au de aceea nu pot sa iasa din voia lui Yahweh) si poate evolua spiritual. In cazul aparitiei din Cronici ("Satana s-a sculat impotriva lui Israel si a atatat pe David sa faca numaratoarea lui Israel") se poate observa asemanarea cu textul din 2 samuel 24:1 : "Domnul S-a aprins de manie din nou impotriva lui Israel; si a starnit pe David impotriva lor, zicand: "Du-te si fa numaratoarea lui Israel si a lui Iuda." Deci in acest caz Satana nu este altceva decat mania lui Dumnezeu.De observat ca toate cele 3 referiri sunt post-exilice. Daca in Samuel mania lui Dumnezeu se manifesta direct, in Cronici aceasta se materializeaza sub forma unui inger. Deci dupa robia babiloniana Yahweh a socotit ca ar fi mai bine sa nu intervina direct in viata oamneilor.

Pana aici nimic despre ingerul razvratit. Cele doua fragmente biblice care in viziunea crestina fac referire la caderea lui Lucifer sunt : Isaia 14: 12-22 si Ezechel 28:12-19. Dar cel mai probabil acestea sunt adresate imparatului babilonian Nabucodonosor al II-lea respectiv regelui Tyrului. Dar din cauza metaforelor si alegoriei folosite textele primesc o oarecare ambiguitate ce lasa loc speculatiilor. Astfel in primele secole ale crestinismului acestea sunt asociate cu razvratirea si caderea ingerilor. Dar ar fi absurd sa credem ca intreaga doctrina a ingerilor cazuti se intemeiaza pe nsite texte ambigue (de fapt textele acestea se refera destul de clar la cei doi regi, dar s-o lasam asa ). In primele secole i.Hr. circulau multe scrieri care detailiau o astfel de razvratire, de exemplu Cartea lui Enoh. Aceste scrieri au influentat scrierile Noului Testament si deci crestinisml. Astfel apare in crestinism dogma ingerilor cazuti. Partea interesanta e ca crestinismul nu acepta aceasta carte in canonul biblic si nici vreo alta care sa le sustina dogma ingerilor cazuti.

Dar de la niste oamnei care cred ca un batranel de 600 de ani a indesat intr-o corabie toate animalele pe care le vedem noi acum, nu te poti astepta sa observe ca Satan e un inger cu o anumita misiune in Vechiul Testament iar in Noul devine inger cazut; asa, fara nicio explicatie. N-ajunge ca ideea era deja absurda, crestinii vin si o trnasforma intr-una absurda si inconsecventa.
_____________________________________________________

Am primit o replica la acest articol aici.

Raspunsul meu :

"Nu este vorba despre raul si binele moral."
Ce inseama rau moral ? Daca Dumnezeu hotaraste sa distruga un oras prin cutremur acesta nu este un rau moral ? Cred ca dumneavoastra plecati de la concluzia ca tot ceea ce face Dumnezeu este moral si transformati aceasta premisa intr-o axioma. Dar nu e nevoie sa apelati la o astfel de premisa daca abordati problema dintr-o alta perspectiva. Nu de alta, dar apeland la astfel de premise apar tot felul de paradoxuri si contradictii logice. De exemplu, Dumnezeu hotaraste ce e moral si ce nu sau moralitatea e independenta de el ? Daca nu e independenta inseamna ca Dumnezeu poata hotari ca e moral sa-ti chinui copiii. Sunt convins ca sunteti familiarizat cu dilmea asta, dar sunt convins si ca nu aveti cum sa dati un raspuns satisfacator pentru ca pur si simplu nu se paote asa ceva in paradigma crestina. In schimb daca aruncam o scurta privire in teologica iudaica lucrurile devin mai clare (n-am nicio legatura cu iudaismul, pur si simplu apreciez ideile consecvente). Din textele mentionate se poate observa ca Dumnezeu este si creatorul raului, si cred ca se refera la rau in cel mai general sens al cuvantului. Pentru iudei raul nu este o forta sau o fiinta, ci capacitatea inascuta a omului de a face rau; fiind o fiinta conditionata, omul poate folosi gresit lucrurile de care corpul are nevoie ca sa supravietuiasca si astfel rezulta raul (Yetzer hara). Ori Dumnezeu neavand limite, in cazul lui nu poate fi vorba de bine si rau, aceasta dualitate apare doar cand oamneii se raporteaza la el. Textele citate de mine se incadreaza foarte bine in aceasta perspectiva, cel putin mai bine decat se incadreaza in teologia crestina.

"Acestea sunt speculatii ale ateologilor umanisti moderni"
Si nu doar cele 3 texte, ci intreg Vechiul Testament. Nu inteleg de ce spuneti ca sarpele se impotriveste vointei lui Dumnezeu. Daca mrgem pe ideea iudaica si Satana este procurorul care acuza omenirea se observa ca nu este vorba de nicio impotrivire, ispitirea omenilor intra deasemenea in vointa lui Dumnezeu; tocmai depre asta vorbeam in articol. Cat despre tapul ce-l simboliza pe Azazel, inca odata, pentru oamnei dualitatea este cat se poate de reala, deci astfel de ritualuri simbolice sunt perfect justificabile si in cazul unui Dumnezeu dual.
In cazul cantarii lui Moise amintesc ca poporul evreu devinde monoteist abia dupa robia babiloniana. Pana atunci evreii erau monolatrii (Exod 15:11) sau henoteisti (desele inchinari la idoli demonstreaza asta foarte bine). Si era normal ca Moise (un monolatru) sa creada in existenta altor zei, dar sa-i identifice cu raul. Cat despre Isaia si Ezechiel, ambii se refera la niste regi. Isaia il compara pe Nebuchadnezzar cu luceafarul (acesta se ridica pe cerul diminetii ca apoi sa fie inghitit de lumina soarelui care rasare). La fel si in Ezechiel; se construieste o analogie poetica prin care se condamna credinta sau dorinta ca omul poate deveni ca Dumnezeu. Nu e necesar sa fi existat anumite credinta ca analogia sa poata fi construita. Aceeasi analogie se foloseste si in Ezechiel 31.

"Satan din Iov nu este doar acuzator."
Repet, acesta era rolul lui, sa ispiteaca omul cu orice pret. Singura lui limita era Dumnezeu. Deci dezastrele dezlantuite asupra lui Iov si ispitele se explica perfect. La fel si in Zaharia, asta era rolul lui, sa ispiteasca si sa acuze omul. Ce credeau evreii mileniului I i.Hr. nu sunt in masura sa spun, cert este ca Vechiul Testament confirma credintele iudaismului de astazi.

"Daca Satan nu are vointa proprie, de ce i-ar fi zis Dumnezeu lui Satan: „Dar nu cumva sa te atingi de viata lui Iov !”"
Pentru ca in felul asta i s-au stabilit limitele de actiune; nu vad legatura cu liberul-arbitru.
"De ce rosteste Dumnezeu un blestem asupra „sarpelui”, daca adevaratul înselator, papusarul din spatele sarpelui, ar fi fost iresponsabil... ?" Totusi, blesteama sarpele, nu "papusarul".Cat despre Isaia 24:21, ar fi interesanta o traducere exacta a textului. Am incercat o traducere cu google a textului din Tanach si chiar daca nu m-a ajutat prea mult imi pot da seama ca varianta Cornilescu ofera o traducere imprecisa.

"Întelegerea pasajului întreg necesita aprofundare, nu o citire superficiala." Articolul meu avea ca punct central tocmai acel text din Cronici, nu cred ca asta se poate numi o explicaite.

"„Cartea lui Enoh” este o fictiune religioasa în care autorul expune o teologie care se dovedeste a fi fost populara printre evrei".
Din moment ce sustineti ca se bazeaza pe fapte reale pe ce baza o numiti fictiune ? Si faptul ca este o fictiune nu demonstreaza ca in acea vreme evreii credeau in caderea ingerilor. In directia asta trebuie mentionat ca asa zisa fictiune porneste de la Geneza 6 : 1-4 si nu de la Isaia 24 : 21-22.

sâmbătă, 25 septembrie 2010

Scara din brad

Aveam cândva o scară într-un brad
şi îmi plăcea să-i tot adaug câte-o traptă
urcam spre cer sperând c-am să aud din nou o şoaptă
trecând deasupra mea în suflet de nomad.

Priveam prin ramurile-i verzi spre lume
iar dup-un timp mi se părea că-i amăruie
urcam în vârf şi c-un ciocan în palme
mai înfigeam în scorţa alte două cuie.

Am plâns când am aflat câ nu-mi pot face casă
căci casele se fac în pomi cu ramura bogată,
copaci rotunzi şi cu tulpina găunoasă
şi nicidecum în brazii ce spre cer se-ndreaptă.

Şi mă prindeam cu pumni-mi mici de crengile-i cu ace
priveam în jur cum vântul suflă copacii să-i dezbrace
şi inspirând sub ramurile-i dese mirosul dulce de răşină
trist ascultam cum picurii de ploaie se lasă peste lume în cortină.

Pe-atunci credeam că bradul e un fus din mare
a cărui scară urcă infinit prin străluciri de neguri,
prin raze dulci şi reci ce curg în scoarţă râuri
o scară ce în verde îşi agaţă, sufletul de zare .

Credeam că-n nopţi aprinse de smarald, când vântul suflă doruri
se torc poveşti în jurul ei, din caiere de ceruri
iar timpul obosit de zbor îşi face cuib pe trepte ude
şi cum prin ramuri trec, zbuciume stinse, ecouri de copil, aude.


Azi, bradul a căzut,
în mine;
pe scara lui din trepte unde,
cobor în neguri
îmi place acum,
să mă opresc,
sa aprind chibrite şi să le vad cum cad în gol

lumina lor,
se prinde-adânc
în rănile pereţilor.

luni, 13 septembrie 2010

Determinism si haos

Nu inteleg cum ar putea sa demonstreze cineva ca universul nostru nu este determinist sau ca noi, ca persoane, nu suntem determinate. Viata noastra se desfsoara linear, ca o apa ce curge la vale intr-un singur flux. Desi exista multe locuri de cotitura, legile fizicii ii vor arata intotdeauna pe unde trebuie sa o ia. Cu ce e diferit firul vietii noastre? Poate ca liberul arbitru nu e decat iluzia ce se naste din neintelegerea legilor universale ce ne ghideaza. Sa fie asta tao, de care ne vorbesc taoistii, aceasta cale inevitabila ? Sau poate ca tao apare doar atunci cand dispare iluzia de liber arbitru, atunci cand aceasta iluzie nu mai viruseaza legile universale si omul "inainteaza in viata fara sa inainteze"(adica fara sa depuna efort inaintand, la fel cum nu depunde efort - nu unul constient - in cresterea biologica).

Trecand de o rascruce, ce garantie am eu ca puteam alege si alt drum decat cel pe care tocmai l-am ales din moment ce alegerea este ireversibila? Astfel, ajuns la finalul vietii ce altceva am sa vad in spatele meu decat o dara lipicoasa ca cele lasate de melci ? Cum as putea fi eu sigur ca acea dara putea arata si altfel ?

De fapt ce inseamna liber arbitru ? Daca am in fata mea 3 butoane un liber arbitru perfect inseamna ca fiecre buton are probabilitatea de a fi ales egala cu 1/3 ? Daca da atuci alternativa la determinism ar fi haosul. Daca aleg butonul 1 iar apoi se da timpul inapoi fara ca eu sa fiu constient, as mai alege tot butonul 1 sau as alege aleator unul din cele 3? Mai exista si alta varianta in afara de acestea doua, determinism si haos? Poate ca mai exista si posibilitate ca dupa foarte multe astfel de alegeri numarul alegerilor per buton sa difere intre ele. Adica dupa 20 de incercari as alege de 13 ori butonul 1 de 4 ori butonul 2 si de 3 ori butonul 3. Ar inseamna asta ca omul este determinat sa aleaga butonul 1 dar totusi are o farama de liber arbitru care ii permite sa aleaga 2 sau 3? Ei bine, nu prea.Pentru ca daca ar trebui sa separam acest liber arbitru de determinism am ramane tot cu o pura alegere aleatorie; probabilitatea alegerii butoanelor nefiind egala doar pentru ca determinismul strica acest echilibru probabilistic. Oricum am lua-o liberul arbitru ramane tot o iluzie.
Totusi, tind sa cred ca dupa nenumarate derulari as alege mereu acelasi buton. Adica tot determinismul mi se pare mai plauzibil.

Dar poate ca liberul arbitru exista, el nefiind altceva decat posibilitatea pe care o avem de a rupe acest sir de cauza-efect, posibilitatea de a indeparta iluziile. Poate asta este iluminarea. Sau paote suntem doar nsite robotei prinsi in aceasta panza de haos si determinism.

duminică, 12 septembrie 2010

Depresie

Paşii i-ai uitat iar prin săli de piatră
se zvărcolesc acum în gurile nopţii
se sting.
În ochii-ţi străpunşi camera se reflectă goală
se închid pereţii de sticlă neagră pe sufletul claustrofob
se strâng.
Lacrimi stinse ţi se lipesc de fereastră
şi încrustează în ea dâre de sare
le sapă.
Cu buzele îti săruţi genunchii lipiţi
iar dansuri vertiginoase cutremură pieptul
spasmodic.
Fluture cu aripi şterse de praf
cobori adormind în neant
spre dimineaţă.
Şi urmele lacrimilor nu se mai văd
au apărut totuşi în plapuma ta
forme adânci.

joi, 2 septembrie 2010

Fabrica de roboti



Stim ca majoritatea actiunilor noastre sunt produse ale subconstientului. Putinul care ne mai ramane obisnuim sa-l numim liber arbitru. Doar ca dupa anumite studii chiar si acesta nu este altceva decat o iluzie, un produs al mintii noastre. Anumite experimente arata ca pana si deciziile aleatorii sunt produsul subconstientului acestea fiind luate inainte de a fi constientizate, constientizarea lor nefiind altceva decat iluzia ca noi am luat acea decizie (Pentru cinefili, recomand filmul The Thirteenth Floor ).

Implicatiile morale sunt imense pentru ca intreg sistemul juridic sta pe ideea de liber-arbitru iar daca acesta din urma nu este decat o iluzie intreg sistemul se prabuseste. Cum ai putea sa judeci o fiinta care nu este altceva decat produsul genelor sub influenta circumstantelor ? Poate suna improbabil dar sa ne imaginam intreaga problema sub o forma numerica. Ne nastem ca o combinatie lunga de cifre, atat de lunga incat fiecare fiinta ce se naste este un unicat. Apoi, sub influenta haotica a circumstantelor numarul devine din ce in ce mai mare. Fiecare actiune noua rezulta din interactiunea numarului curent cu noile circumstante. Astfel nu scriu acuma pentru ca am ales sa scriu, ci pentru ca in numarul meu de la nastere erau incifrate, printre altele, predispozitia spre cunoastere, spre noastalgie, introveritre (cu tot ce tine de ea) etc. Sub actiunea circumstantelor numarul s-a modificat continuu pastrand proprietatile lui initiale. Astfel in fata circumstantelor de astazi era imperios ca eu sa scriu ce scriu acuma, asta imi "dicteaza" numarul meu. Mia interesant e ca circumstantele au mers intr-o directie oarecum diferita de numarul de nastere asa ca acum sunt un pendul intre idealism si materialism.

Intrebare: as putea alege acum sa incetez sa mai scriu ? Evident ca da, dar inseamna asta ca am liber-arbitru? Nu neaparat. Nu am ales eu sa pun intrebarea, ea a venit ca un efect la ceea ce am spus mai sus; astfel sub circumstantele scrierii acestor idei sunt pus in fata unei decizii. Ma opresc sau nu din scris? Alegerea o sa depinda direct de numarul meu curent. Nici macar nu-i vorba de probabilitate pentru ca sunt "predestinat" sa nu ma opresc...sau sa ma opresc. Oricare ar fi alegerea, ea face parte din "destinul" meu. La fel cum poti preciza actiunile unui robot in functie de anumite circumstante, la fel se paote face si cu omul. Singura diferenta este ca numarul robotului este mult mai mic, cel uman fiind mult prea mare pentru intelegerea noastra actuala.

Cum ramane cu sistemul juridic? Pai toti robotii converg spre un anumit tipar. Pentru anomalii exista inchisori sau ospicii.

P.S. Evident, pendulul se afla in dreptul materialismului.

marți, 31 august 2010

miercuri, 18 august 2010

"Ce faci ?"

Ma asteapta o saptamana plina de formaltati. Ma duc la nunta la sora-mea unde cu siguranta acestea vor curge de vor umple paharul care apoi va da peste el.

In topul formalilor stupide se afla se afla intrebarea "Ce faci ?" si bineinteles variatiile ei : "ce mai faci ?" (adica ce-ai mai facut de la ultima mea intrebare stupida), "cum o mai duci?" etc. Daca circumstantele ma forteaza spre asemenea formalitati prefer sa folosesc intrebarea "cum esti ?" care mi se pare( din motive, evident, subiective) mai putin stupida. Tocmai din cauza bagajului de futilitate si ridicol cu care vine intrebarea asta consider salutul o necesitate...pentru ca acesta poate inlocui o comunicare ipocrita. In loc de "intrebare :ce mai faci ?, raspuns : uite, frec menta " discutia se paote rezuma la : "unul : buna!, altul : buna!".

Este foarte frustrant sa inventezi intrebari ipocrite, adica sa intretii o discutie cu tot felul de lucrui care nu te intereseaza. Tocmai de asta io prefer sa tac, lucru care totusi nu e suficient de fiecare data pentru ca aproapele meu vede in
formalitati o buna metoda de socializare. Si pentru ca metoda asta-i foarte
ieftina si la indemana oricui( ma rog, nu si a mea...pentru mine e greu sa inventez intrebari ipocrite pentru a intretine o discutie) majoritatea o practica . Prin urmare sunt deseori nevoit sa inventez raspunsuri, care totusi nu-s la fel de ipocrite tocmai pentru ca sunt raspunsuri, dar sunt la fel de futile si frustrante. Cel mai greu e sa raspunzi la intrebarea "ce faci ?". Asta pentru ca tre' sa te gandesti ce alta actiune mai faci in afara de cea evidenta pentru ca nu-i poti raspunde omului "tocmai m-am intalnit cu tine, care m-ai angajat itnr-o discutie...probabil ipocrita"; e gru sa spui si ce faceai exact in momentul in care te-o itnrerupt pentru ca asta ar presupune ca el are ceva probleme cu vederea, dar totusi, cand se paote, aleg varianta asta. Doar ca uneori nu se paote si atunci intru in hora si dau cel mai tampit raspuns posibil, mai tampit decat insasi intrebarea :"Bine !". Oricum, sansele ca la intrebarea stupida "ce faci?" sa primesti raspunsul "bine!" sunt foarte mari asa ca nimeni nu este surprins, asta-i scenariu si trebuie jucat indiferent cat e de prost.

Adevarata incercare apare in momentul cand dupa intrebarea "ce faci?" (sau dupa inca alte doua intrebari pe masura acesteia) vine intrebarea "Si, ce mai faci tu ?" Draci, e greu, greu sa raspunzi la asta. Pe langa problemele de mai sus acuma tre' sa ai grija sa nu mai dai acelasi raspuns pe care tocmai l-ai dat. Probabil asa
ar fi cel mai bine, paote se simte aproapele, dar uite ca io nu pot asa ca tre' sa caut un alt raspuns futil si de data asta nu pot sa scuip :"bine !".
Poate fi ceva mai grotesc decat sa pui aceeasi intrebare tampita de doua ori, uneori si fara pauza? Raspunsule ste da, exista totusi ceva si mai grotesc si anume atunci cand dupa tampenia "ce faci ?" urmeaza: "altceva, ce mai faci"? Asta e mama lor. Intrebare care nu necesita comentarii, daca n-as fi pacifist de felul meu as zice ca astia trebuie pocniti . Alta formalitate cel putin la fel de stupida e pupatul pe obraz, formalitate care imi repugna inca de cand eram copil. In cazul asta ipocrizia e atat de mare incat a devenit fatisa, de cele mai mutle ori actul pupatului pe obraz nu este altceva decat o simulare. Numai occidentalii puteau pune in practica un asa mijloc de salut infect. Cat de elegate sunt saluturile traditionale orientale !!! Prin urmare, de multe ori aleg sa nu ies din camera cand ne viziteaza rudele, in special cele cu care nu prea am tangete. Lucu care imi sperie parintii si care ii conduce spre tragica intrebare :" Ce-o fi de el in viata ?":)

Cum ziceam, ma asteapta o saptamana grea, unde pe langa cele enumerate mai sus se adauga si formalitatile religioase implicate de o cununie religioasa.

sâmbătă, 14 august 2010

Aberatii


In gandul meu sunt dumnezeu, pot sa fac orice. Acuma am ales sa stau la masa intr-un bar...de fapt nu e bar, din comoditate am ales sa stau itnr-o carciuma de la marginea Londrei pe care am construit-o in urma cu cateva luni pe cand citeam Sherlock Holmes.Cam neinspirat si la vremea aia, nu prea stiam cum arata un bar englezesc in sec. al XIX-lea asa ca l-am construit in graba din ce mi-a venit la mana, sau ma rog, la gand. Mesele sunt grosolane, din lemn nelacuit si-s asezate pe o parte ca intr-un mic restaurant fast-food... apoi de partea celalta se afla un bar tipic secolului XX cu un barman imbracat ca un chelner. Un adevarat kitch barul asta al meu. Amuzant era sa-l fi vazut pe Sherlok intrand in ciudatenia asta de camera fara sa observe nimic nelalocul lui. Dar nu avea el cum sa observe asa ceva, pentru ca urma planul maretului lui dumnezeu, Arthur Conan Doyle. Draci, nu mai stiu pentru ce am intrat in asta carciuma-bar cu mese de lemn nelacuit de un maro ceva mai inchis decat fondul acstei pagini, cert e ca nu sunt tocmai in gandul meu... cauza acestui bar e Arthur asa ca plec.

vineri, 13 august 2010

Regula profetiilor



Unul din argumentele principale invocate de crestini pentru a demonstra validitatea Bibliei sunt profetiile. Am auzit multe persoane spunand ca au trecut prin perioade in care s-au indoit de autoritatea acestei carti dar acuratetea cu care profetiile s-au implinit i-au adus din nou " pe calea cea buna ".

Un astfel de argument ridica multe probleme. Prima este eroarea logica pe care o comite si anume generalizarea pripita. Chiar daca profetiile s-ar fi implinit in cele mai mici detalii (evident, nu e cazul) asta nu ar reusi sa aduca restul aberatiilor la nivel de adevar absolut. Daca prin absurd s-ar demonstra ca profetiile din cartera lui Daniel chiar au fost scrise in secolul VI BC, asta nu ar transforma bolta cereasca intr-un suport solid in care stau infipte stelele, viteza luminii ar ramane la fel de limitata si astfel stelele ne-ar arata in continuare varsta imensa a universului, aberatiile legate de potop ar ramane la fel de ridicole, egiptenii si civilizatiile mesopotamiene nedisparand de pe harta pe la jumatatea milienului III din cauza unui potop global etc.

Apoi vine a doua problema : daca am accepta profetiile Bibliei am fi nevoiti sa acceptam si alte sute de profetii ne-biblice tocmai pentru ca au ceva in comun : sunt vagi si folosesc simboluri, astfel nu au cum sa se insele, tocmai pentru ca asta le permite sa fi interpretate si reinterpretate. Daca nu s-a intamplat inseamna ca am interpretat gresit, deci sa reinterpretam ! Profetiile care nu respecta aceasta "regula a profetiilor" sunt din start sortite esecului, cu cat sunt mai precise cu atat sansa de a gresi creste. Un exemplu celebru in acest caz este "Marea dezanagire" din 1844. Conform pastorului baptist William Miller, in acest an se sfarseau cele 2300 de zile de care pomenea Daniel 8:14 : Si el mi-a zis: "Pana vor trece doua mii trei sute de seri si dimineti; apoi Sfantul Locas va fi curatat!". In interpretarea lui, sfantul locas era Pamntul iar curatirea lui urma sa se faca prin a doua venirea a lui Isus. Evident, profetia nu s-a implinit iar din aceasta dezamagire a luat nastere o noua biserica, Biserica Adventista de ziua a saptea care a concluzionat ca sfantul lacas nu era pamantul ci sanctuarul ceresc si deci in 1844 Isus intra in sfanta sfintelor (acesta fiind locul pe care il reprezenta camera cu acelasi nume din templul evreiesc) si incepe judecata (una mai speciala, nu cea de apoi). E interesant cum stiu unii ce face Dumnezeu si cum Isus are grija ca pe 22 Octombrie 1844 sa intre in cea mai sfanta camera ca avocat al apararii, iar YHWH ca judecator. Tot aceasta religie interpreteaza cei 1260 de ani ca reprezentant dominatia papala, acestia incepand in 538 si sfarsind in 1798, perioada pe care Isaac Newton o vede incepand in 800 si sfarsind in 2060 odata cu intreaga lume. Intrebarea care se pune acum este : cu ce sunt aceste profetii mai exacte decat, spre exemplu, cele ale lui Nostradamus ? Ei bine, pentru ca ambele respecta " regula profetiilor " sunt la fel de exacte, NOT. O mostra din aceste profetii :

" Anul 1999 sapte luni
Din cer va veni marele Rege al Terorii.
Ca sa reinvie marele rege al Mongolilor.
Inainte si dupa, Marte domneste prin noroc.

La 45 de grade cerul va arde,
Focul sa se apropie de marele oras:
Intr-o clipa o flacara mare va creste,
Cand unul va cere dovada de la Normanzi."

Probabil ca ghiciti cum "s-a implinit" aceasta profetie. Asa e, 11 septembrie 2001. New York, marele oras, aproape de 45 grade lat. nordica, flacara…din cer, si alte fortari de genul asta. Daca cele din Biblie par mai exacte decat asta e doar pentru ca acolo se da o perioada cu icneput si sfarsit ambiguu pe cand aici se da un an fix. A fost si Nostradamus inspirat de Dumnezeu ?
Mi-ar fi placut sa cred ca exista ceva mistic in toata povestea asta cu profetiile dar faptele nu ma lasa sa cred asta. Daca profetiile nu respecta "regula profetiei" si deci, nu sunt vagi si pline de simboluri, atunci se dovedesc a fi falsuri (de exemplu profetiile de la Kremna).

Sa reveinm la profetiile biblice. Cea mai mare problema pe care o ridica argumentul profetiilor este chiar invaliditatea acestora. De exemplu profetiile din Daniel sunt profetii ex eventu, pentru ca aceasta carte a fost scrisa undeva in jurul anului 165 BC si nu in secolul VI cum pretind o parte din crestini. Concluzie la care s-a ajuns prin observarea erorilor istorice pe care le face autorul cartii tocmai in privinta secolul VI (perioada in care se pretinde a fi scrisa), iar in privinta perioadei grecesti ofera chiar detalii si acestea corecte. Concluzia poate fi numai una. Un exemplu de eroare istorica (probabil si cea mai mare) este numele imparatului care cucereste Babilonul. Autorul cartii Daniel il numeste Darisum medul, dar istoria ne spune clar ca era vorba de Cirus II sau Cirus al Persiei.

Inca de cand eram copil mi-au sarit in ochi textele de genul "si Isus a facut cutare ca sa implineasca profetia". Nu intelegeam eu de ce trebuia el sa se ingrijeaza de aspectul asta. Din moment ce el era alesul implinirea profetiei trebuia sa curga de la sine. Dar pentru ca nimeni nu-si punea problema asta m-am gandit ca-mi pun eu itreberi ridicole. Ei bine, lucrurile s-au mai lamurit intre timp, dupa ce am aflat cate ceva despre modul in care au fost scrise evangheliile. Nu era aceasta grija lui Isus ci a "constructorilor de mituri", care in ravna lor aveau grija ca profetiile sa fie implinite si din exces de zel o mai si dadeau in bara. Astfel citind versiunea greaca a scripturii si nu pe cea evreiasca au ajuns la concluzia ca mesia se va naste dintr-o fecioara, ori termenul folosit in Isaia 7 :14 era almah care inseamna femeie tanara.
Chiar daca am admite ca evangheliile relateaza strict evenimente istorice (evident fals din moment ce fiecare are o proprie versiune a istoriei), cat de greu i-ar fi fost lui Isus sa "implineasca" profetiile, mai ales ca evangheliile accentueaza preocuparea lui pentru aceasta activitate ? (spre exemplu Matei 21 : 2-5). O alta intrebare care mi-o puneam in perioada mea de crestinatate era legata tot de acest verset : de ce il chema pe mesia Isus si nu Emanuel, ca doar asa spuneau profetiile ?

Totusi, in Biblie exista si profetii detailiate si care nu sunt ex eventu, de exemplu in Ezechel cap. 26. Singura ei problema este ca nu se implineste. Alte cateva exemple de aceeasi culoare ar fi ; Gen.4 :12-Gen.4 :17 sau Ieremia 36 :30-2 Regi 24 :6 .

joi, 5 august 2010

Stapanul naturii


" Sa facem om dupa chipul Nostru, dupa asemanarea Noastra; el sa stapaneasca peste pestii marii, peste pasarile cerului, peste vite, peste tot pamantul si peste toate taratoarele care se misca pe pamant.} Gen. 1, 26

Sunt curios ce aveau preotii evrei in cap cand au nascocit versetu asta, mai exact ce intelegeau ei prin " a stapani ". Daca tinem cont ca nascocirea a avut loc undeva in timpul sau imediat dupa robia babiloniana (vezi ipoteza documentara - http://en.wikipedia.org/wiki/Documentary_hypothesis) o sa le intelegem frustrarea si dorinta lor de stapanire si putem sa inchidem ochii – timpuri vechi, gandire primitiva. Mai greu de inteles sunt insa crestinii zilelor noastre (si nu numai) care inca se cred stapanii naturii, cireasa de pe tort, capodopera lui YHWH.

Sa recapitulam : YHWH s-a gandit ca ar fi frumos sa aiba niste sclavi care sa-l proslaveasca si pentru ca era atotputernic dorintele-i au prins viata si iata-ne ! Dar pentru ca si-a iubit creatia s-a gandit sa-i ofere si ei placerea de a stapani asa ca i-a facut niste sclavi : animalele. Si uite cat de simplu si frumos se leaga lucrurile ! Acuma intrebarea evidenta e : cum stapanim noi pestii marii , pasarile cerului, pamantul si taratoarele lui ? Pai sa vedem : pentru pasari avem pusti, pentru pesti avem harpoane, carlgie si plase iar pentru Pamant avem utilaje. Deci da, asa este, suntem stapani ! O lume perfecta cu niste proprietari minunati.

Aceasta mentalitate bolnava ofera omului o viziune deformata asupra lumii. Omul isi pierde astfel respectul pentru ceea ce inseamna viata si se crede indreptatit sa actioneze asupra naturii dupa bunul lui plac pentru ca asta face un stapan. Traind intr-un mediu unde atat familia cat si majoritatea prietenilor mei sunt crestini, sunt de cele mai multe ori scarbit tocmai de atitudinea crestinului fata de natura. Un dezgust declansat in special de contrastul dintre aceasta atitudine si moralitatea lor. Mi-e dat sa vad oamnei care stiu ce inseamna respectul pentru semeni, stiu sa aprecieze frumosul dar nu inteleg nimic din ceea ce inseamna viata animala sau chiar vegetala. Si asta tocmai din cauza mizerabilei idei de " stapan al naturi ", care ii orbeste. Nu este o intamplare ca vanatul ca hobby este preponderent in tarile cu o istorie crestina. Din fericire exista multi iubitori de animale si in randul crestinilor care chiar daca nu reusesc sa scape de aceasta forma, atitudinea lor fata de natura iese din paradigma eronata a " buricului naturii " .

Un alt lucru care mie imi provoaca dezgust are loc in momentul cand stapanii naturii incep sa-si regurgiteze prostiile, la contactul cu iubitorii de animale. Ipocriziile lor suna cam astfel : " vai, uite cati bani cheltuiesc pentru animale si in Africa oamneii mor de foame ! " sau " iubeste animalele dar pe oamnei i-ar ucide din priviri " . Nu stiu cum de crestinii nu isi dau seama cat de mult se aseamana cu Iuda, tipul ipocritului in mentalitatea crestina, cand spun asta. Prima treapta pentru compasiunea fata de oamnei se face prin compasiunea fata de animale, tocmai pentru ca sunt niste fiinte care nu au cum sa se murdareasca, spre deosebire de "stapani". Concuzia : "stapanii naturi" sunt niste ipocriti, pentru ca nu poti iubi omul fara sa iubesti animalele iar pe acestea din urma nu le poti iubi consideandu-te stapanul lor.

Iar YHWH isi pastraza caracterul paradoxal cu care ne-a obisnuit. El a creat viata dar se pare ca nu a apucat sa o inteleaga. De fapt, poate ca asta explica foarte bine acel " noi " din textul de la inceput. Nu ne-o fi facut el ci echipa lui de olari-geneticieni.

In incheiere un citat forte frumos ce-i apartine naturalistului Henry Beston:

Avem nevoie de un concept mai intelept si poate chiar mistic asupra animalelor. Izolat de universul naturii si traind intr-o artificialitate complicata, omul sondeaza creaturile prin ochelarii propriei cunostine si vede astfel o pana marita si o imagine de ansamblu distorsionata. Le sprijinim pentru ca nu sunt complete, pentru soarta lor tragica de a fi atat de mult sub noi. Si aici gresim, gresim grav. Pentru ca animalele nu trebuie masurate de om. Intr-o lume mai veche si mai completa decat a noastra ele se misca finalizate si complete, inzestrate cu extensii ale simturilor pe care noi le-am pierdut sau pe care nu l-am atins niciodata, traind dupa voci pe care niciodata nu le vom auzi. Nu ne sunt frati si nici subalterni ; ele sunt alte natiuni prinse impreuna cu noi in plasa vietii si a timpului, colegi prizonieri ai splendorii si travaliului pamantului.

joi, 29 iulie 2010

Miscarea de precesie a Pamantului


Stim cu toti ca axa de rotatie a pamantului este inclinata la aproximativ 23,4 grade (inclinatie care variaza mereu intre 22.1 şi 24.5 grade, la un interval de 41.000 de ani). Mai stim ca datorita acestei inclinatii avem anotimpurile. Ceea ce mai putini stiu e ca aceasta axa executa si o miscare de precesie (adica ceea ce se vede in poza - ar trebui sa se miste formand un con...partea de jos a axului sa fie varful conului iar partea de sus sa traseze baza conului...dar se pare ca nu se misca), miscare cu o periodicitate de aproximativ 26000 de ani (denumita an platonic). Care sunt efectele ei ?

Probabil cea mai populara stea este Polaris. Cunoscuta sub numele de Steaua polara sau Steaua nordului, in ciuda stralucirii ei mediocre si-a castigat notorietatea prin faptul ca indica tot timpul nordul. Din cauza miscarii de rotatie ni se creaza impresia ca intreaga bolta cereasca se misca impreuna cu stelele. Singura stea care ramane nemiscata (se misca si ea putin) este tocmai Polaris ; si asta pentru ea este centrul aparent de rotatie, steaua spre care este indreptate axa de rotatie a pamantului. Dar datorita miscarii de precesie axa nu este fixa, astfel Polaris nu va fi mereu Steaua nordului. De exemplu peste cateva mii de ani stralucitarea stea Vega (a 3-a din emisfera nordica dupa Sirius si Arcturus) va prelua acest titlu.

Tot din cauza miscarii de precesie, anul sideral difera de cel tropical. Anul tropical este perioada dintre doua echinoctii vernale (echinoctii de primavara) pe cand cel sideral este perioada in care pamantul efectueaza o miscare completa in jurul soarelui, perioada masurata prin pozitia aparenta a soarelui fata de stele. Datorita miscarii de precesie anul tropical va fi mai scurt cu aproximativ 20 minute decat cel sideral. Calendarul nostru urmareste anul tropical (de aceea i se mai spune si an solar) si asta din motive practice. Astfel anotimpurile vor fi fixe (solstitiul de vara va fi mereu in iunie) dar pozitia stelelor se va schimba usor de la an la an, proces numit precesia echinoctiilor. Asta inseamna ca in momentul echinoctiului vernal pozitia aparenta a soarelui se va schimba de la an la an in raport cu bolta cereasca, adica cu constelatiile. Tocmai din cauza asta zodiile noastre nu prea mai corespund cu realitatea, pentru ca tin cont de bolta cereasca a antichitatii si nu au luat in calcul precesia echinoctiilor. Desi azi, 29 Iulie, zodiacul spune ca ne aflam in Leu, in realitate soarele se afla in Rac. Iar eu nu m-am nasuct in Gemeni cum spune astrologia ci in Taur. Oricum mi se potrivesc toate …Gemeni sau Taur, tot acolo . Daca in loc de anul tropical, calendarul ar fi urmarit anul sideral lucrurile ar fi stat exact invers : constelatiile ar sta la locul lor si nu i-ar mai pune pe astrologi intr-o lumina proasta, dar anotipurile ar aluneca inapoi. Peste 6000-7000 de ani in luna decembrie ar incepe primavara.

joi, 15 iulie 2010

Dupa chipul si asemanarea lui Yhwh?



Crestinii privesc astazi cu groza atrocitatile savarsite in numele religiei de catre inchizitia catolica. Imi permit sa-mi pun intrebarea: de ce, de ce sunt ingroziti (daca sunt) ? Un raspuns firesc ar fi: valorile morale. Doar ca orice om care a reusit, sub o froma sau alta, sa iasa din sistemul de gandire crestin, nu poata sa nu observe un fapt : aceste valori morale se evapora in prezenta "Sfintei scripturi". Sunt ingrozit de multe ori cand vad cum orice urma de ratiune, logica, compasiune, etica se naruie sub "greutatea revelatiei lui Dumnezeu".

Majoritatea crestinilor nu cunosc Biblia si nu sunt pusi la curent cu spiritul razbunator si "drept" al lui YHWH. Acestia intra in categoria ignorantilor, o categorie nu prea frumoasa dar care paleste in fata celeilalte, cea a apoligetilor crestini. Acestia duc ipocrizia si absurditatea la paroxism, si bineinteles, nici nu-si dau seama de asta. Intr-o "polemica" cu asemenea persoane o sa ai parte de tot felul de argumente traznite de la aberatii de genul "vremuri si timpuri diferite" la ignoranta crasa de genul "Domnul site mai bine decat noi ". Ei bine, sub astfel de circumstante intrebarea "De ce s-ar ingrozi crestinii de actiunile inchizitiei?" este cat se poate de fireasca. Inchizitia a fost creata dupa "chipul si asemanarea" lui YHWH.

Pai ce sa faci cu un eretic care sustine ca universul este infinit si care nu crede in trinitate ? Sa-l omori, asta spune Biblia, asta facea si inchizitia. Ba chiar aceasta din urma mai ofera si cate o sansa ereticului, i-a oferit-o si lui Giordano Bruno si lui Galileo Galilei, doar ca primul era mai incapatanat. Totusi, inchizita descopera o tehnica noua prin care ereticului i se inlesneste ascensiunea spre rai
: purificarea prin chin. Tehica pe care YHWH n-o descoperise ( probabil ca nu era rai pe atunci, o fi fost inventat abia dupa inaltarea la cer), el il omora pe pacatos fara sa clipeasca. Ce era mai bine: sa fii omorat de YHWH si sa incetezi sa exisiti (varianta mai placuta) sau sa arzi in iad (varianta mai neplacuta) ori sa treci prin niste chinuri purificatoare dar care aveau darul sa-ti sporeasca
considerabil sansele la o viata eterna in rai ?

Trecute prin filtrul ratiunii, intre inchizitie si pedeapsa pentru pacat a lui YHWH nu or sa existe diferente de esenta. Nu la aceeasi concluzia va ajunge crestinul, care in mod paradoxal o considera pe una abominabila iar pe cealalta dreapta si plina de iubire. Intotdeauna sadismul va fi mai crunt daca vine din partea unui om normal decat daca este produsul unui psihopat.

luni, 28 iunie 2010

Miracolul



Sunt doua feluri de-ati trai viata… Unul - de a crede ca nu exista miracole. Altul – de a crede ca totul este un miracol. “ (Albert Einstein)

Miracol este, in vizunea mea, doar un termen atribuit unor lucruri pe care nu le putem explica, dar care au o explicatie. Si am sa incerc o scurta demonstratie. Asa cum am mai spus, atat existenta cat si neexistenta lui Dumnezeu nu pot fi demonstrate pe cale rationala si cand zic asta ma refer la conceptul de divinitate, nu la un Dumnezeu al unei religii (impotriva carora se gasesc argumente rationale, mai multe sau mai putine, in functie de religie).

Sa presupunem ca exista un Dumnezeu, asa cum il perecp majoritatea oamneilor: o entitate transcendenta, cu o constiinta de sine absoluta dar care totusi se aseamana cu a noastra, entitate care a creat universul asa cum il stim noi. I-a implementat si niste "reguli de functionare"; o parte din ele am ajuns sa le intelegem dar e evident ca nu toate. Miracolul este exact acel lucru care se intampla cand survine printr-o regula pe care nu am ajuns sa o intelegem. Altfel, care ar mai fi fost rostul regulior? A creat Dumnezu regulile doar ca sa-si impresioneaza creatiile incalcandu-le ? Doar asa s-ar putea explica o incalcare a legilor(adica miracolele), ca o actiune aroganta, din moment ce ar putea interactonea cu vietile create tocmai prin regulile deja existente. Nu, eu zic ca un Dumnezeu bun si mai ales corect ar respecta regulile, la fel cum si puterea legislativa respecta regulile pe care le promulga.

Bun, asta in cazul in care divinitatea e transcendenta, in caz contrar e mult mai simplu; orice forta care nu transcede universul, ci e doar o parte componenta a lui, nu e capabila sa ii incalce regulile; pentru asta trebuie neparat sa fie deasupra lor. De ce ? Pentru ca orice actiune a sistemului este o lege a lui. Orice "anomalie " e posibila pentru ca legile o permit. Astfel, notiunea de miracol dispare complet, nu poate fi imaginata. Totul in jurul nostru este energie, chiar si asa zisele "miracole" nu pot fi altceva decat manifestari ale ei. Iar controlul energiei nu-l privim deloc ca pe un miracol. Atunci de ce am numi miracol un control al energiei mai avansat decat al nostru ?

In cazul in care divinitatea nu exista deloc (nici transcendenta, nici parte a universului cunoscut) atunci ne ramane doar energia, care nu se poate transcede pe sine, deci depinde de regulile ei.

Totusi, daca iesim din unghiul rece al logicii totul devine un miracol.

marți, 22 iunie 2010

Omul robot



Nu pot uneori sa nu ma intreb daca nu cumva omul nu este altceva decat un robot foarte sofisticat. Exista ceva in alcatuierea unei fiinte umane care il face incompatibil cu conceptul de robot ? Dragostea , constiinta de sine, liberul arbitru, constiinta ?

Aparent , fiecare din cele de mai sus sunt facultati care definesc fiinta umana si care nu pot fi implementate unui robot. Aparenta datorata complexitatii fiintei umane si a prea putinelor cunostine care exista despre ea. Credem ca omul nu este un robot pentru ca nu putem explica dragostea, liberul arbitru sau constiinta. Tocmai din aceasta cauza aceasta intrebare incepe sa se nasca odata cu dezvoltarea rapida a stiintei. Probabil ca nimeni nu isi punea aceasta problema cu cateva secole in urma, cand notiunea de robot nu exista nici macar ca si concept. Dar pe masura ce stiinta evolueaza, temele abstracte, ca dragostea sau visul, incep sa-i fie accesibile si astfel cunoasterea se imbogateste cu o noua perspectiva. Abstractul, accesibil pana nu de mult doar filozofiei, artei si religiei, poate fi atins acum si de catre stiinta, de data aceasta intr-un mod mult mai concret.

De mult timp dragostea este chimie pentru stiinta. Iubim in urma unor reactii chimice foarte complexe. Sau, posibil ca liberal arbitru sa nu existe; toate deciziile noastre sunt luate de catre subconstient, care la randul lui este dat de gene iar apoi modelat de catre circumstante. Probabil ca ceea ce noi numim constiinta (cea cu privire la moralitate) sa nu fie altceva decat un "program" dezvoltat de-a lungul timpului sau chiar in primii ani de viata sub forta eroziva a circumstantelor iar constiinta de sine doar un efect, un produs al celorlalte programme ce alcatuiesc "softul" nostru.

Pentru ca ne-am invatat sa ne instalam comozi in fata realitatii refuzam miscarea libera a gandirii. Tocmai din aceasta cauza afirmatiile stiintei ni se vor parea de multe ori lipsite de substanta, de profunzime si de sensibilitate. Dar este oare asa ? Stiinta nu face altceva decat sa vorbeasca conform sintaxei ei, ne ofera acele imagini ale realitatii care sun vizibile din unghiul ei. Daca in loc sa cautam un loc in care sa ne instalam confortabil, am orbita continuu in jurul realitatii, am reusi sa captam o imagine mult mai frumoasa asupra vietii, asupra relitatii care astfel ar deveni mai putin relativa. Cunoasterea s-ar apropia mai mult de absolut daca am lasa gandul liber si nu l-am lega de diversele sisteme ale cunoasterii.

Suntem sau nu niste roboti ? Probabil ca nu voi obtine un raspuns la aceasta intrebare sau probabil ca inca n-am invatat sa orbitez corect in jurul realitatii. Privind din perspectiva stintei nu gasesc nimic la om care sa-l scoata din conceptul de robot dar daca schimb putin perspectiva si privesc din unghiul filozofiei, artei sau religiei o sa gasesc suficiente. Asa ca pana la umra nu-i de ajuns sa ne miscam sacadat pe orbita cunoasterii ci este nevoie de un echilibru in aceasta rotatie, un echilibru care sa ne ofere o imagine de ansamblu. Iar acolo vom ajunge asa cum ne invata filozofia : punandu-ne intrebari.

duminică, 20 iunie 2010

Dualitatea bine-rau

video

Este evident ca acest clip nu reprezinta altceva decat o creatie. Probabil, din cazua faptului ca Einstein este considerat ca fiind una din cele mai lumintate minti ale secolului XX, crestinii, creationistii si alte grupari religioase se folosesc de persoana lui ca argument in favoarea existentei lui Dumnezeu. In primul rand, desi nu era un ateu, Einstein nu era nici un crestin si nici un evreu (religios vorbind). Viziunea sa asupra lui Dumnezeu este destul de neclara, ea schimbandu-se in timp. Desi face afirmatia "Cred în acel Dumnezeu al lui Spinoza, care se manifestă prin armonia legilor universului, nu într-unul care se ocupă cu destinele şi faptele omenirii" tot el spune ca nu crede ca se poate numi panteist (adica ce era Spinoza). Faptul ca s-a nascut intr-o familie de evrei ii influenteaza viziunea lui asupra divinitatii. O persoana care se naste si creste intr-un mediu foarte religios, oricat de liber in gandire ar fi, tot va purta in el ceva din invataturile primite in copilarie (asta in cazul in care aceste invataturi nu sunt traumatizante pentru el, caz in care va facfe tot posibilul sa le respinga). Deci credinta lui Einstein nu ar trebui folosita ca argument al creationsmului, asta pentru ca: Einstein nu era un creationist, viziunea orcarei persoane asupra vietii si asupra lui Dumnezeu este influentata de circumstantele in care il pune viata, argumentele logice nu au nevoie de personaje remarcabile care sa le dea consistenta, ele sunt intrinseci si respecta structura si ratiunea umana. O abatere de la aceasta structura duce la erori logice, iar un argument dependent de genialitatea unei persoane este, fara indoiala, o eroare logica.

Asa cum spunea si Kant, atat existenta cat si neexistenta lui Dumnezeu nu pot fi demonstrate pe cale rationala. Cunoasterea lui Dumnezeu este o experienta personala, subiectiva si se face mai mult prin intermediul sentimentului decat prin ratiune; probabil pentru ca, desi mai inexact, sentimentul patrude in locuri in care ratiunea nu are acces. Atat ratiunea, dar in special stiinta, reusesc sa acopere doar acele lucruri ce pot fi observate, masurate. Dar oare, tot ce exista in acest univers poate fi masurat? Parerea mea este ca nu; stiinta isi are limitele ei, si chiar daca evolueaza, la fel cum o face si gandirea umana, evolutia ei este asimptotica la adevarul absolut, nu va reusi sa-l atinga niciodata (daca exista pana la umra un astfel de adevar). Totusi, imi place sa cred ca sentimentul este aici superior ratiunii. Desi nici el nu poate atinge adevarul absolut, el il poate intui.

Revin acuma la argumentele elevului. Acestea nu sunt chiar o lectie de stiinta ci mai degraba o analogie cu pretentii de argumentatie stiintifica. Cum zicea si elevul, din punct de vedere stiintific frigul nu exista, dar nu pentru ca ar fi absenta caldurii. Frigul este doar o senzatie umana. Orice corp cu o temperatura de peste 0 abolut (0 Kelvin sau -273,15 grade Celsius) are caldura, iar 0 absolut nici macar nu exista in acest univers (temperaturile sub 0 fiind chiar imposibile)…prin urmare firgul nu exista din punct de vedere stiintific, el este doar o senzatie umana; totul are caldura in univers, mai mica sau mai mare. Absenta luminii, adica a unedelor electromagnetice din spectrul vizibil, nu duce la intuneric pentru ca exista unde electromagnetice pe care ochiul uman nu le percepe. De exemplu un sarpe isi poate dedecta prada intr-o beznta totala pentru ca el percepe undele infrarosii, adica tot ceea ce emite caldura; liliecii “vad” prin sunete etc. Deci pana la urma un intuneric total ar avea loc doar atunci cand energia nu mai exista. Dar daca energia nu exista, nu va exista nici materia (E=m*c la patrat) prin urmare : putem vorbi de intuneric daca nu avem la ce-l raporta? Ma indoiesc, la fel cum nu am putea vorbi de caldura mica sau mare, de frig sau de orice altceva ce este legat de materie; daca nu exista lumina, caldura (adica energie) nu exista nimic altceva din ce noi cunostem, nu exista intunerec, nu exista frig, nu exista nimic. Asa ca nu pot decat sa cred ca binele-rau, lumina-intuneric etc sunt dualitati inseparabile care coexista. Nu poate exista bine fara rau si rau fara bine, nu poti sa ai o moneda cu o singura fata. Lucru pe care il confirma chiar si Biblia (plangeri 3, 38) si care este exprimat atat de frumos de catre Blaga (adevaratul geniu al poeziei romanesti in viziunea mea) in poezia “Lumina raiului” sau de catre Mihai Cretu in melodia Enigmei, "Rivers of Belief". La aceeasi concluzie se ajunge si daca luam exemplu biblic al lui Lucifer. Dumnezeu a creat si raul... cum altfel putea el crea fiinte cu liber arbitru? Cum putea alege Lucifer intre bine si rau daca raul nu exista?

“Spre soare râd!
Eu nu-mi am inima în cap,
nici creieri n-am în inimă.
Sunt beat de lume şi-s pagân!
Dar oare ar rodi-n ogorul meu
atâta râs făr’de căldura raului?
Şi-ar înflori pe buza ta atâta vrajă,
de n-ai fi frământată,
Sfânto,
de voluptatea-ascunsă a păcatului?
Ca un eretic stau pe gânduri şi mă-ntreb:
De unde-şi are raiul -
lumina? – Ştiu: Îl luminează iadul
cu flăcările lui!”

joi, 17 iunie 2010

Ratiune si mit



Primul lucru de care se loveste un cititor sceptic atunci cand citeste Geneza 1 este crearea luminatorilor. Desi acestia sunt creati doar in ziua a 4-a, atat lumina cat si succesiunea zi-noapte exista deja. Pentru a exista lumina trebuie sa existe imperios o sura de energie care sa o emita. Pentru ca ar fi absurd ca Dumnezeu sa fi creat o sursa de energie provizorie, creationistii sustin ca aceasta sursa este tocmai Dumnezeu, lucru care ridica alte probleme de ordin logic.
De exemplu cum se facea delimitarea dintre zi si noapte inainte de crearea soarelui ? Chiar daca admintem ca pamantului i s-a impus o miscare de rotatie, ratiunea umana trebuie mult fortata pentru a-si inchipui un Dumnezeu care sta pe post de luminator si asteapta orele sa treaca pentru a-si putea relua munca. Chiard daca acest exercitiun de imaginatie nu ne-ar faulta ratiunea, logica ar incepe sa fie inundata de tot mai multe necorespondente, sa le zic asa. In primul rand, afirmatia "Astfel, a fost o seara, si apoi a fost o dimineata" impune cititorului o creatia locala, nu la nivel global; asta pentru ca pe suprafata pamantului este in acelasi timp si zi si noapte, si doar raportarea la una din jumatatile sale permite afirmatia "Astfel, a fost o seara, si apoi a fost o dimineata" . Concluzia nu poate fi alta decat ca Dumnezeu lucra doar la gradina Edenului si eventual imprejurimile ei, sau ca Dumnezeu tocmai dadea forma Pangeei.
Chiar si asa, imaginea unui Dumnezeu care asteapta ca pamantul sa se invarta pentru a-si continua munca este fortata. Ar mai ramane varianta delimitarii zilei de noapte prin venirea si plecarea divinitatii la "locul de unca", care ridica la fel de multe probleme de ordin logic, pentru ca ne este greu sa ne inchipui o divinitate supusa unui program fix : 06-18 lucru, 18-06 odihna. A crat Dumnezeu o zi de aproximativ 12 ore pentru ca atat i-a luat Lui sa creeze fiecare zi in parte sau pentru ca programase inainte viteza de roatatie a pamantului ? Indiferent care varianta ar fi aleasa absurditatea ramanea, mai ales datorita faptului ca viteza de rotatie a pamantului nu este una constata, ea scazand de-a lungul timpului. La ce bun o programare atat de riguruoasa daca apoi legile fizice o sfideaza ?
Intreaga creatie biblica sta sub semnul unei inerpretari bazata pe aparente. Autorul acestui capitol cu siguranta nu avea pre multe cunostinte astronomice, din acest motiv descrierea lui se bazeaza pe aparente, pe exact cee ce ochii lui vad. Tocmai din cazua acestui motiv ratiunea nu poate accepta ca acest autor este Dumnezeu Insusi, nici macar Dumnezeu prin intermediul unui om. Nu putem accepta ca divinitatea creatoare nu stia ca luna nu este un luminator, dar putem accepta ca un necunoscator in ale astronomiei sa o catalogheze astfel, pentru ca aparent luna lumineaza. O fiinta omniscienta stie ca luna doar reflecta lumina soarelui, iar soarele insusi nu este decat o stea, dar pentru un om care nu a invatat inca sa priveasca dincolo de aparente, luna este un luminator iar stele sunt doar un fel de bonus pe langa maretul soare.
Dar tocmai crearea stelelor in ziua a patra constituie una din cele mai mari si evidente erori ale creatiei. Atat de evidenta incat multi creationisti incearca sa o repare spunand ca de fapt stelele au fost create inainte, aici fiind doar mentionate. O explicatie cat se poate de evaziva, incorecta si nedemna (tinand cont ca vine din partea unor sustinatori ai infailibilitatii Bibliei). Daca stelele au fost create in ziua a patra, atunci a fost creat si universul, prin urmare scopul universului este Pamantul. O concluzie mult prea aroganta chiar si pentru o fiinta egoista ca omul ; aroganta si absurda tinand cont ca ceea ce vede ochiul uman pe cer este doar o parte infima din intregul univers. Prin urmare cum am putea pretinde ca miliardele de galaxii pe care nu le vedem cu ochiul liber sunt acolo pentru a lumina Pamantul ?. Totusi, chiar daca am reusi sa acceptam aceasta concluzie, ceea ce stim acum despre stele contrazice Biblia. Aceasta stabileste varsta pamantului la aproximativ 6 milenii, ori stele sunt cel mai bun exemplu ca universul este mult, mult mai vechi. Nu am putea sa vedem stele la sute de mii de ani lumina daca acesta nu ar exista de sute de mii de ani, lucru care face imposibila crearea stelelor cu doar 6 mii de ani in urma. Daca stelele ar fi fost create in ziua a patra, Adam si Eva nu ar fi vazut niciuna pentru o perioada de 4-5 ani, iar noi nu ar trebui sa vedem stele la distante mai mari de 6000 de ani lumina. Ceea ce, evident, nu se intampla. Unii creationisti probabil ar raspunde ca Dumnezu a facut sa se vada toate stelele in timp real, in ciuda distantei, dar aceasta premisa ridica alte probleme de oridn logic si stiintific, al caror sfarsit este usor de intrevazut.
Aceste inconveniente rationale apar doar pe parcurusl a 6 versete, Gen. 1, 14-19, ele fiind prezente de-a lungul intregii realtari a creatiei si nu numai. Se ridica astfel urmatoarea intrebare:
Daca Dumnezeu este cel carea ne-a dat ratiunea, de ce a construit-o in asa fel incat sa nu poata accepta propriul Lui cuvant?
Acuza principala pe care probabil ca mi-ar aducea un creationist este accea ca analizez lucruri pe care nu le inteleg, care depasesc ratiunea umana. In momentul de fata, cu sigurnta cunoasterea si intelegerea umana nu reuseste sa patrunda originea vietii. Dar tocmai acesta limita este aceea care contureaza creatia din geneza. Tocmai aceasta ceata care invaluie istoria vietii genereaza miturile creatiei si chiar mai mult, genereaza arta, frumosul. Atat timp cat Geneza 1 este privita ca o poezie a creatiei, ca un mit o sa ne spuna mult mai multe lucruri despre viata si istoria ei decat o face atunci cand este interpretata in mod literal, ca pe o istorie a creatiei. Pentru ca un mit va fi intotdeauna mai puternic, va avea intotdeauna o forta vitala si o forta de creatie mai puternica decat o istorie.