Reglajul fin e considerat ca fiind unul din argumentele puternice ale existentei unei divinitati creatoare. Eu cred ca intra in categoria argumentelor slabe spre foarte slabe atunci cand aceasta divinitate este de tip teist si asta din cauza inconsecventei, care de altfel este emblematica teismului.
Daca divinitatea este absoluta atunci ideea de reglaj fin devine absurda. Cand pui sintagma de reglaj fin alaturi de ideea unui creator apare automat imaginea unei entitati care lucreaza cu niste unelte independente fata de el si pe care incearca sa le regleze intr-un mod cat mai fin pentru a obtine un anumit rezultat. Dar asta nu e imaginea divinitatii de tip teist. Dumnezeul de tip teist nu are nevoie de unelte pentru ca totul depinde de el. El nu are ce sa regleze pentru ca el este originea tuturor lucrurile si este o origine absoluta, deci infinita. Astfel ideea de reglaj devine futila. Reglajul apare doar intr-un mediu cu posibilitati finite, un mediu in care cel care regleaza si subiectul reglajului sunt doua entitati independente una fata de alta. Ori mediul acesta intra in contradicite cu conceptul de dumnezeu absolut. Pentru o astfel de divinitate toate reglajele pot fi la fel de fine, poate sa existe viata la temperaturi mai mari decat cele necesare pentru fuziunile nuclerare, si aceasta viata sa fie la fel de "fina" ca si viata de pe Terra. De ce se mai vorbeste atunci de reglaj fin ? Pentru ca asta fac teistii, se contrazic pe ei insisi, au lipici la inconsecventa.
