sâmbătă, 27 noiembrie 2010

Despre specism



Exista multe diferente de forma intre om si animal dar nu exista niciuna esentiala. Ce ne face oameni ? Inteligenta, empatia, capacitatea de a iubi sau aceea de a abstractiza ? Poate constiinta sau constienta de sine? Nu este niciuna din acestea; ceea ce ne face oamnei este structura biologica tipica speciei Homo sapiens. Pentru unii asta suna rau, dar e vorba doar de ipocrizie. Ar putea un umanist sau un crestin sa afirme ca o persoana cu dizabilitati mintale nu e om ? Pai nu ar putea pentru ca asta l-ar face inuman, conform propriilor standarde. Am putea numi o persoana excesiv de egoista, fara niciun dram de empatie, inumana ? Ei, aici multi ar sari sa condamne, pentru ca, e una sa te nasti fara facultatea intelectului si e altceva sa manifesti o totala indiferenta fata de suferinta celor din jur . Oare ? In realitate diferentele nu prea exista, ambele sunt niste dizabilitati neurologice ( pentru empatie vezi articolul de aici). Am putea continua pe linia aceasta dar rezultatele ar fi aceleasi. Singurul criteriu dupa care apreciem umanitatea cuiva este structura lui biologica. Chiar daca creierul unei persoane functioneaza doar atat cat sa-i permita sa traiasca, persoana va fi considerata om, pentru ca, evident, nu a fost alegerea lui sa se nasca astfel.

Deci cand tragem o linie intre noi si restul animalelor, singurul argument real este diferenta biologica; specii diferite, restul argumentelor sunt absurditati si ipocrizii. Un animal nu are aceleasi dreputri ca si noi, nu pentru ca este mai putin inteligent, sau mai lispit de sentimente, nu, ci pentru ca este alta specie. Bineinteles ca gradul de inteligenta al unui animal este direct proportional cu toleranta si aceptarea noastra fata de el, dar asta nu demonstreaza decat ca devenim mai toleranti cu cei care se aseamana mai bine cu noi. Totusi, apare intrebarea: e posibil ca animalele sa aiba aceleasi drepturi ca si noi ? Pana intr-un anumit punct. Nu li se pot da drepturi care depasesc limitele speciei din care fac parte. Pana la urma nici orbii nu pot obtine un permis de conducere si nici handicapatii mintal nu au drept la vot, dar ambii au dreptul la viata. Ori acest drept animalele nu il au, cu foarte mici exceptii.

Partea mai proasta e ca majoritatea oamneilor nu constientizeaza nici macar ca omul nu e altceva decat un animal, in ciuda tuturor evidentelor. Si astfel il plaseaza undeva mai sus, obtinand un suport moral care le permite abuzul fata de animale. Evident, crestinii mai piosi ar explica cum datorita pacatului omul a rupt armonia cu natura, iar datorita acestei greseli trebuie sa ne plecam capul si sa suferim; mai exact spus: noi am gresit, animalele sufera. De partea celalta e ateul umanist. Acesta stie ca celelalte specii ne sunt parteneri de evolutie, dar nu-l intereseaza. A invatat, analizand natura, ca egoismul este unul din motoarele principale ale evolutiei asa ca accepta ca un dat dualitatea vanat-vanator. Ce noroc pe noi ca suntem in varful piramidei trofice ! Cu alte cuvinte, in loc sa ne plecam capul in fata unor zei imaginari, ni-l plecam in fata unei naturi reale, dar crude. Acceptam perfect constienti tot pachetul de programe pe care natura l-a instalat in noi si sub iluzia "nevoilor personale" ne slujim specia cu mare atentie, o divinizam compunandu-i ode cu titluri pompoase ca "Declaratia Drepturilor Omului". Aflata in varful piramidei specia noastra domina si striveste totul in jur cu mana ei de fier. De ce ? Pentru ca poate, cam de atat are nevoie o fiinta ca sa face ceva, orice. Corupti de aceasta putere efemera avem impresia ca ni se cuvine si ca trebuie sa facem uz de ea. Nu suntem altceva decat niste dictatori care credem orbeste in cultul personalitatii noastre, niste ipocriti ingnoranti.

Pe la 5-6 ani am inceput sa ma gandesc ca ceva nu e in regula in modul cum se zbate o gaina dupa ce i s-a taiat capul, sau in modul cum "hranea" bunicul gastele ca sa aiba un ficat cat mai voluminos. Mi s-a parut gresit sa dai cu securea in cap unui copil de vaca doar ca sa iti exciti papilele gustative. Poate sunt eu o anomalie a sistemului, dar uitandu-ma in jur imi permit totusi sa sper. Si speranta nu vine de deasupra, asa cum am asteptat mii de ani pana acuma, ci speranta vine de aici, de la om. Desi religiile orientale au inteles de mult ca viata e la fel de valoroasa indiferent de pozitia in arborele vietii, au ramas incapabile in fata mecanismelor crude ale naturii. Ceea ce religia si filosofia nu ne-a putut oferi pana acum, ne va oferi stiinta, cel putin in directia asta incepe sa se contureze situatia. Faptul ca in ziua de azi exista organizatii de protectie a animalelor se datoreaza in mare parte teoriei evolutioniste si probabil ca in timp lucrurile vor mai evolua.

vineri, 12 noiembrie 2010

Fericire imorala

Pentru ca tu nu esti altceva decat un alt eu iar eu nu sunt altceva decat un alt tu, iubirea e imorala. Dragostea nu e altceva decat un drog iluzoriu, o ceata care acopera drama existentiala. Dar drama continua sa existe si in ceata... si astfel iubirea se plimba in ceata ca un nebun ignorant, care a uitat de tot si de toate si crede ca a gasit fericirea. Nu are cum, pentru ca e o fericire imorala, o contradicite, deci o iluzie. In ceata uiti totul si te crezi totul... acesta este darul individualitatii, al egoului... iti permite sa-ti creezi o iluzie a fericirii. De aceea nu exista intelepti fericiti, pentru ca un intelept va sti mereu ca nu e altceva decat un alt altcineva.
In loc de fericire si iubire as zice liniste si compasiune. Nu poti fi fericit fara sa-ti cresti nivelul de individualism si ego, nu poti fi fericit fara sa uiti ca fiecare fiinta e doar un alter-ego al unui alter- ego; adica nu poti fi fericit fara sa strivesti esenta moralitatii. La fel si cu iubirea ce duce la fericire, un act de uitare, o betie a egoului.
De aceea singura iubire morala e compasiunea iar singura fericire e linistea. Exista si celelalte, dar doar in masura in care visele noastre sunt reale. La fel cum visele sunt niste simulari subiective ale realitatii, si sunt percepute ca reale doar de catre subiect, la fel si fericirea esta doar o perceptie (subiectiva) a linistii. Traim toti intr-un mare vis numit liniste si avem cosmaruri si vise proprii pe care le numim suferinta si fericire.
Nu poti visa frumos fara sa uiti ca un alter-ego al tau are cosmaruri, nu poti fi fericit cand esti treaz... doar in vis poti sa uiti, doar in vis poti sa iubesti si doar acolo poti fi fericit.