Omul robot

Nu pot uneori sa nu ma intreb daca nu cumva omul nu este altceva decat un robot foarte sofisticat. Exista ceva in alcatuierea unei fiinte umane care il face incompatibil cu conceptul de robot ? Dragostea , constiinta de sine, liberul arbitru, constiinta ?

Aparent , fiecare din cele de mai sus sunt facultati care definesc fiinta umana si care nu pot fi implementate unui robot. Aparenta datorata complexitatii fiintei umane si a prea putinelor cunostine care exista despre ea. Credem ca omul nu este un robot pentru ca nu putem explica dragostea, liberul arbitru sau constiinta. Tocmai din aceasta cauza aceasta intrebare incepe sa se nasca odata cu dezvoltarea rapida a stiintei. Probabil ca nimeni nu isi punea aceasta problema cu cateva secole in urma, cand notiunea de robot nu exista nici macar ca si concept. Dar pe masura ce stiinta evolueaza, temele abstracte, ca dragostea sau visul, incep sa-i fie accesibile si astfel cunoasterea se imbogateste cu o noua perspectiva. Abstractul, accesibil pana nu de mult doar filozofiei, artei si religiei, poate fi atins acum si de catre stiinta, de data aceasta intr-un mod mult mai concret.

De mult timp dragostea este chimie pentru stiinta. Iubim in urma unor reactii chimice foarte complexe. Sau, posibil ca liberal arbitru sa nu existe; toate deciziile noastre sunt luate de catre subconstient, care la randul lui este dat de gene iar apoi modelat de catre circumstante. Probabil ca ceea ce noi numim constiinta (cea cu privire la moralitate) sa nu fie altceva decat un "program" dezvoltat de-a lungul timpului sau chiar in primii ani de viata sub forta eroziva a circumstantelor iar constiinta de sine doar un efect, un produs al celorlalte programme ce alcatuiesc "softul" nostru.

Pentru ca ne-am invatat sa ne instalam comozi in fata realitatii refuzam miscarea libera a gandirii. Tocmai din aceasta cauza afirmatiile stiintei ni se vor parea de multe ori lipsite de substanta, de profunzime si de sensibilitate. Dar este oare asa ? Stiinta nu face altceva decat sa vorbeasca conform sintaxei ei, ne ofera acele imagini ale realitatii care sun vizibile din unghiul ei. Daca in loc sa cautam un loc in care sa ne instalam confortabil, am orbita continuu in jurul realitatii, am reusi sa captam o imagine mult mai frumoasa asupra vietii, asupra relitatii care astfel ar deveni mai putin relativa. Cunoasterea s-ar apropia mai mult de absolut daca am lasa gandul liber si nu l-am lega de diversele sisteme ale cunoasterii.

Suntem sau nu niste roboti ? Probabil ca nu voi obtine un raspuns la aceasta intrebare sau probabil ca inca n-am invatat sa orbitez corect in jurul realitatii. Privind din perspectiva stintei nu gasesc nimic la om care sa-l scoata din conceptul de robot dar daca schimb putin perspectiva si privesc din unghiul filozofiei, artei sau religiei o sa gasesc suficiente. Asa ca pana la umra nu-i de ajuns sa ne miscam sacadat pe orbita cunoasterii ci este nevoie de un echilibru in aceasta rotatie, un echilibru care sa ne ofere o imagine de ansamblu. Iar acolo vom ajunge asa cum ne invata filozofia : punandu-ne intrebari.