sâmbătă, 15 ianuarie 2011

Contradicita individului

Raportat la existenta, individul de tip ego poate fi considerat o eroare. Materia este intr-o continua transformare iar individul, prin natura lui, se opune acestei transformari. El isi dezvolta diverse mecansime de auto-conservare care ii permit sa-si pastreze individualitatea. Evolutia nu e altceva decat un proces de conservare a individualitatii pe lunga durata, iar adaptarea e un compromise pe care acesta il face cu meidul inconjurator. Individului ii pasa de ceea ce este exterior lui doar in masura in care acest lucru ii asigura integritatea. Armonia din natura e rezultatul interactiunii ego-urilor pe mai multe planuri : interactiune intre specii, intre grupuri de indivizi si interactiunea intre indivizi. Fiecare astfel de entitate are ca scop propria existenta, iar pentru asta este nevoie de diverse compromisuri care creaza relatii. Astfel rezulta o retea de indivizi interconectati.

Cu toate acestea, separatia este doar o iluzie; si aceasta iluzie este cea mai buna dovada a faptului ca individul de tip ego este un produs al sansei. Cum se putea naste o entitate in jurul acestei iluzii de separatie altfel decat prin sansa ? Aceasta iluzie creeaza in individ o contradicite puternica care il defineste atat de bine. In realitatea perceputa de el, individule este totul, dar in acelasi timp isi da seama ca este incomplet. Iar rezultatul acestei contradictii este angoasa. Si astfel intreaga existenta individuala este o incercare de a distruge aceasta stare. Iar mijlocul folosit in acest sens este dorinta. Prin ea se incearca completarea individului pentru a elimina contradicita, dar tot ce face este sa creeze o iluzie a implinirii care rezista foarte putin inainte de a se prabusi din nou in anxietate. Astfel dorinta ramane doar un mijloc de amanare al angoasei, si implinirea doritnei un banal drog cu efect limitat.

Cum aceasta contradicite sta la baza nasterii si dezvoltarii ego-ului, dorinta si iluzia integritatii sunt motoarele care il tin in viata. Deasemena, majoritatea sentimentelor care alcatuiesc individul asa cum in cunoastem noi sunt niste constructii ale ego-ului. Aceste sentimente sunt variatii ale dorintei si iluziei de integritate, niste mijloace de auto-conservare. Avem nevoie de iubire, acceptare etc pentru a pacali contradictia cauzata de ego. In acelasi sens, durerea este un construct prin care individul incearca sa evite distrugerea. Totul este o goana absurda dupa iluzia implinirii si o fuga disperata de distrugere. Pana si arta nu este altceva decat un produs al acestor doua actiuni, iar sentimentul artei un alt mod de a incerca atingerea intregirii. Totusi, parca acest sentiment depaseste limitele ego-ului si alaturi de ratiune par sa fie singurele portite de scapare.

3 comentarii:

  1. Doamne ajuta sa scumpeasca astia de la Petrom benzina si mai mult!!
    Sa se cace pe ei toti idiotii astia care m-au umplut de mesaje pe mess cu `protestul` lor.
    Futu-va cristosii mamelor voastre de prosti... sa dati banii pe prezervative nu va deranjeaza... va deranjeaza benzina!

    RăspundețiȘtergere
  2. Nu mi se pare deloc ca din cauza acestei contradictii din noi, inseamna ca suntem produsul sansei. Contradictia este o problema pe care trebuie s-o rezolvam, si rezolvand-o avem sansa de a deveni ceva mai mult, de a evolua.
    Sunt destui oameni care sunt cu adevarat "impliniti" chiar in ciuda acestei contradictii de care vorbesti. Si aici nu ma refer la cei pentru care implinit inseamna sa isi satisfaca orice dorinta de moment, ci impliniti pe toate planurile, mai ales pe cel spiritual. Chestia asta exista in lume, si pentru ca tu nu ai gasit-o nu inseamna ca "totul este o goana absurda".
    Anihilarea individualitatii inseamna ori un regres la nivel de planta sau animal simplu, ori ajungerea intr-o stare in care nimic nu mai "conteaza". O stare in care tu nu insemni nimic, esti doar pura ratiune contemplativa. Si desi stii totul, asta nu schimba nimic pentru tine. In cazul asta cred ca as prefera sa fiu planta si sa nu stiu nimic.

    Da, e frumos sa stai si sa te uiti la frunze si oameni si viata si astea dar pentru cat timp poti face (doar) asta?

    RăspundețiȘtergere