vineri, 21 ianuarie 2011

Individul teist

Nu mai pot cu crestinismu' ! Saptamana asta imi zice o cunostinta crestina ca Buddha si Confucius faceau magie neagra, azi imi zice un prieten bun ca stii ca informatia vine de la Dumnezeu pentru ca nu are logica si totusi e atat de buna. Individul religios (cand zic religios ma refer la religiile teiste) dezvolta cea mai rafinata ipocrizie. El se declara un luptator impotriva ego-ului dar face o arta din modelarea si machierea propriului ego. Asa ajunge el sa creada ca:

-EU sunt mana dreapta a lui Dumnezeu, cei ce nu cred ca mine sunt uneltele Satanei
-cineva si-a dat viata ca EU sa pot sa fiu nemuritor
-creatorul universului este o entitate care se aseamana cu MINE
-EU sunt cea mai valoroasa bucata a creatiei
-Dumnezeu si cu MINE avem aceleasi valori morale
-ideile sunt cu atat mai adevarate cu cat MI se potrivesc mai bine
-credinta este superioara ratiunii, pentru ca astfel pot sa stabilesc adevarul cel mai placut pentru MINE
-Dumnezeu exista si este bun pentru ca EU o duc bine
-natura a fost creata pentru a-mi produce MIE placere
-Dumnezeu exista pentru ca raspunde nevoilor MELE
-Dumnezeu a creat universul dupa chipul si asemanarea mintii MELE, asa ca pot sa fac analogia cu ceasul si universul


Bineitneles ca toate astea sunt exprimate itnr-un mod subtil, de asta am si spus ipocrizie rafinata. N-o sa zica nimnei : "Isus a murit ca eu sa fiu nemuritor si sa am tot ce-mi trebuie in rai", o sa zice ceva de genul "Isus a murit pentru pacatele noastre, ca noi sa puntem duce o viata fara suferinta si plina de fericire". N-o sa spuna "dumnezeu exista pentru ca mie mi-i bine' ci " dumnezeu m-a ascultat de fiecare data cand i-am cerut ceva prin rugaciune". In esenta sunt acelasi afirmatii, totul se redcue la EU si la bunastarea acestui EU. Daca se intampla ca EU sa fie un iubaret atunci cu siguranta esenta universului e iubirea si Dumnezeu e iubire, daca EU este un individ excesiv de corect, atunci cu siguranta Dumnezeu este drept. E, va dati seama ce se intampla cand iubaretul si corectul vor sa intemeieze o religie :).

In general cam asta face sentimentul cu individul, ii creaza iluzia ca lumea asta este despre el, despre el si despre perceptia lui. Daca individul este romantic atunci iarba e plina de roua, cerul e presarat cu nori de vata si deasupra apei pluteste iubirea; daca e un naturalist (curentul literar), atunci lumea e formata din orase inecate in fum si praf de carbune, alcoolici cu dinti stricati si oamnei ce se calca in picioare ca sa prinda un loc in tren. Daca individul e ambitios atunci viata e o lupta, daca e un las atunci viata e o negare. Din cauza asta, niciodata lumea nu va puta fi perceputa corect prin sentiment; pentru asta iti trebuie ratiune si liniste.

14 comentarii:

  1. Ce magie neagra faceau ma? :))) doamne. Buddha era mai rational decat orice popa.

    RăspundețiȘtergere
  2. Lucrau cu Satana ma :)). Toate religiile orientale sunt plasmuirea Satanei, n-ai stiut ?:))

    RăspundețiȘtergere
  3. Aoleu, ce frumos era scris... pana ai dat-o complet cu mucii-n ciorba cu ultima fraza!!

    RăspundețiȘtergere
  4. S-o luam simplu : cum o atins Buddha iluminarea, nu prin ratiune si liniste ?

    RăspundețiȘtergere
  5. Ma...
    Daca Buddha se lua dupa ratiune, statea linistit in castelul sau, unde era print si nu stia ca exista boala, imbatranire si moarte... si nu pleca de nebun in padure sau caute cai verzi pe pereti!
    E evident ca a fost ceva `perfect irational`, o intuitie care l-a manat in asceza... nu o judecata rationala (apriorica, deoarece mai sus).
    Intr-adevar, privind prin prisma rezultatelor, decizia lui Buddha a fost CEA MAI RATIONALA.
    Dar a fost de... un fel de supraratiune. Deci mistica si intuitia sunt suprarationale... la modul aposterioric (cand le vedem consecintele am cunocut ca au fost cele mai rationale atitudini, dar asta nu am fi putut sti dinainte!)

    RăspundețiȘtergere
  6. supraratiunea asta de care vorbesti tu nu-i altceva decat ratiunea pura, fara sentiment; ori buddha o pornit de la ratiunea normala, impura (o fost marcat puternic de suferitna din jur), dar apoi prin non-atasament o ajuns la ratiunea pura.

    RăspundețiȘtergere
  7. Ratiune pura nu exista.
    Nu mai vorbi bazaconii!
    E dilema eterna a deciziei rationale: nu iti ajung informatiile, nu cunosti consecintele, nu poti sa agregi factorii etc.
    Deci, daca te iei dupa `ratiune`, ai belit-o... te reincarnezi in musca!
    Buddha nu a facut el rationamente... daca A, atunci B... el pur si simplu a STIUT... fara sa se gandeasca, ce trebuie sa faca...
    Daca ai inceput sa rationezi, atunci ti-ai dat cu tesla...

    RăspundețiȘtergere
  8. problema ta ii ca deformezi notiunea de ratiune, din cauza prejudecatilor;

    RăspundețiȘtergere
  9. Problema e ca vorbesti tu de ingeri si zane!
    Prin ratiune omul intelege... ce intelege el prin ratiune, nu ce zici tu sau eu.
    Faptul ca oamenii sunt irationali, dar se cred rationali... nu e prejudecata, ci e adevar axiomatic!

    RăspundețiȘtergere
  10. pai aia intelege, dar nu tre' sa uiti ca ne aflam in paradigma metafizicii, asa ca atunci cand zic "ratiune" gandeste-te la ea dpdv metafizic. tu ii dai o interpretare cat se poate de concreta, ca un adevarat materialist :P.

    "Faptul ca oamenii sunt irationali, dar se cred rationali... nu e prejudecata, ci e adevar axiomatic!" e, si asta din cazua sentimentului care corupe. dar asta n-are legatura cu afirmatia mea.

    RăspundețiȘtergere
  11. Nu, e din cauza prostiei care corupe!
    Ratiune in sens metafizic inseamna exact ceea ce am zis eu ca este... concluzia, ca ulterior poti evalua ca rational ceea ce ai facut deja.
    Ratiunea pragmatica insa nu poate fi baza concreta pentru efectuarea de judecati si luarea de decizii!

    RăspundețiȘtergere
  12. prostia e doar rezultatul, nu cazua. cauze e sentimentul.

    pai de ce ratiunea are nevoie de experienta ? din cauza ego-ului, deci a sentimentului. ratiunea e esenta realitatii, sau cum ai zis tu, concluzia. dar ca individ nu o poti atinge fara sa renunti la ego, si acest proces de renuntare e marcat de empirism. nu poti ajunge la concluzie fara renuntare la ego,deci fara empirism; asta e o conditionare a individului material. Buddha nu atingea niciodata iluminarea daca nu experimenta suferinta.

    RăspundețiȘtergere
  13. Acuma nu vad nicio legatura intre ce zici tu si ce zic eu :)
    N-am zis ca ratiunea are nevoie de experienta, ci ca caracterul rational al unei decizii poate fi atribuit DOAR DUPA ce aceasta si-a produs roadele.
    Pe vremea lui Buddha erau multi tampiti care stateau in padure cu plete pana-n pamant... si Buddha a zis ca sunt degeaba. El a putut sa faca o judecata aposteriorica pe care respectivii nu au putut-o face aprioric! (pentru ca nu au produs roade, iluminarea)

    `acest proces de renuntare e marcat de empirism`
    ?

    Realizarea lui Buddha este ca suferinta este o trasatura fundamentala a existentei! Nu numai ca a realizat ca inevitabil va suferi... ci ca in samsara nu se poate altfel... si a propus, cu succes, si solutia!
    Poate si ateistii realizeaza ca sufera, insa aia, fiind cei mai prosti, gasesc ca solutia este sa moara (definitiv)!

    RăspundețiȘtergere
  14. "N-am zis ca ratiunea are nevoie de experienta"
    Pai n-ai zis tu, da' am zis io :). Si vad ca acuma o zici si tu : "El a putut sa faca o judecata aposteriorica". Deci Buddha a atins iluminarea (ratiune pura) abia dupa ce a trecut prin procesul de purificare care nu se poate face altfel decat prin experienta. Pritnr-un proces evolutiv si empiric, el a renuntat treptat la sentiment, care subjuga ratiunea. Pana in momentul iluminarii n-ai cum sa nu vorbesti de empirism !

    RăspundețiȘtergere