Yahveh consecventul

Zilele trecute vorbeam cu o crestina, studenta la drept si ii spuneam ca sistemul juridic actual e o mare farsa. Initial m-a aprobat, nestiind la ce ma refer, dar cand i-am spus ca tocmai premisa de baza, aceea ca omul are liber arbitru e gresita, a ramas foarte surprinsa de ridicolul afirmatiei mele.
Evident discutia s-a indreptat rapid spre Yahweh barbarul si o sa reconstitui un fragment din dialog, cu privirea la infinita lui dragoste.

Eu: Nu exista nicio scuza pentru macelarirea unor copii.
Ea: Domnu' cunoaste viitorul si stia ce or sa ajunga acei copii, probabil mult mai rai decat parintii lor.
Eu: Cand Dumnezeu i-o creat pe Adam si pe Eva stia ca or sa pacatuiasca, nu ?
Ea: Da.
Eu: Totusi or primit sansa alegerii chiar daca se stia ce or sa aleaga, nu ?
Ea: Da.
Eu: Pai si copiii aia de ce n-or primit si ei sansa alegerii ? Chiar daca Dumnezeu stia cat de rai or sa devina, nu trebuia sa fie corect si sa le ofere si lor sansa alegerii ?
Ea: Nu cred ca suntem in masura sa-l judecam noi pe Dumnezeu...

Determinism, liber arbitru sau compatibilism ?

De foarte multe ori oamneii inlocuiesc un agent de spalare a creierelor cu altul; se pare ca suntem dependenti de astfel de agenti. Spre exemplu multi atei inlocuiesc religia cu societatea, cu propriile dorinte sau instincte etc. De exemplu un prieten ateu, student la medicina, baiat inteligent, ca raspuns la atacul meu asupra conceptului de stat imi raspunde "fara stat ai muri de foame". O afirmatie care paote concura cu orice aberatie crestina.

Irationalitatea e si mai greu de identificat cand agentul de spalare pe creier e dorinta, adica natura umana. De obiecei aceasta irationalitate se manifesta prin idealizare. Si cand idealizarea este rece si subtila cu aroma de rationalitate, ca cea din clipul de mai sus, rezulta idei gen compatibilism.

Indivizii astia sustin ca determinismul nu exclude liberul arbitru, cele doua fiind compatibile. Asta sustin si cei doi din clip. Argumentul lor principal suna cam asa : faptul ca suntem determinati nu ne afecteaza cu nimic liberul aribtru pentru ca putem actiona in conformitate cu ceea ce suntem, nu e vorba doar de senzatia ca poti sa alegi, ci pur si simplu alegerile pe care le faci te definesc, te fac ceea ce esti, "nu exista constrangeri relevante in luarea deciziilor pentru ca odata ce sunt eu, iau deciziile pe care le-as lua si alea sunt exact deciziile pe care vreau sa le fac". Moment in care iti dai seama ca Yahwe era un compatibilist, avea el o vorba: "eu sunt cel ce sunt".

La fel ca si Yahweh si compatibilistii gandesc ca din moment ce "eu sunt cel ce sunt", eu tre' sa fiu si standard de referinta. Adica daca eu simt ca am liber arbitru atunci cu sguranta asta nu este doar o iluzie si chiar am.
Nu stiu exact care sunt limitele compatibilismului, dar presupun ca e vorba de perceptie sau de constientizare. Altfel chiar si o piatra ar avea liber arbitru pentru ca actioneaza in conformitate cu ceea ce este, ceea ce ar face din liber arbitru un lucru atat de trivial incat mentionarea lui ar fi o actiune redundanta. Dar daca punem aceste limite, liberul arbitru apare doar daca este constientizat sau macar perceput, chiar si la nivel inconstient. In cazul acesta liber arbitru vor avea doar indivizii. In ideea asta hai sa construim un scenariu.

Suntem undeva in viitor si oamneii au construit doi roboti cu constienta: Jeff si Russell. Doi indivizi cu percepite si constiinta de sine, deci cu liber arbitru conform compatibilismului. Initial au fost creati ca animatori, sa spuna bancuri in azile si ospicii, dar un om de stiinta plictisit de viata i-a furat, reprogramat apoi le-a dat drumul prin oras ca sa se amuze. Iata programul lor :de la 9 la 12 ambii numara de la 1 la 10000 si la fiecare numar prim Jeff ii da o palma dupa cap lui Russell. De la 12 la 14 Jeff e teist, iar Russel e ateu si se contrazic. De la 14 la 16 rolurile se schimba. De la 16 la 20 Jeff se crede Dumnezeu si pe Russel il crede Satana, in timp ce Russell crede ca el este Atlantida. de la 20 la 24 jeff se crede Satana si proiecteaza holograme in casele oamneilor sabotandu-l pe Dumnezeu, care este Russell. Russell crede ca este reincarnarea lui Nostradamus.
Ambii sunt constienti de toate aceste schimbari la ore fixe care se repeta la nesfarsit, dar pentru ei nu exista nicio contradicite, fac asta pentru ca asta vor ei sa faca. Au Jeff si Russell liber arbitru ?

Conform compatibilismului au. Cei doi actioneaza in conformitate cu softul rulat de procesoarele lor, deci sunt liberi. Chiar daca din exterior cei doi nu sunt altceva decat defularea unui programator senil si actioneaza in conformitate cu frustrarile si capriciile acestuia, din punctul lor de vedere ei actioneaza in conformitate cu propriile lor dorinte. Adica libertatea este un concept strict subiectiv si nu unul care sa se raporteze la realitate si modul de interactiune cu aceasta. Nu cred ca un compatibilist poate sa impuna si aceasta limita, sa pretinda ca a avea liber arbitru nu inseamna doar a actiona in conformitate cu dorintele tale ci si ca aceste dorinte sa se raporteze corect la realitate. Pentru ca raportarea la realitate este in sine ceva relativ si ar impune crearea altor limite si definitii, structurarea nivelului de libertate in conformitate cu propriile conceptii etc; ceea ce ar intra in conflict cu compatibilismul. Nu poti avea doua standarde de referinta fara a ajunge la paradoxuri. De exemplu: pe de o parte s-ar sustine ca un individ care alege sa aiba multi copii o face in conformitate cu ceea ce este (ii place sexul si crede ca sperma e sacra), dar pe de cealalta parte individul nu e liber pentru ca nu actioneaza in conformitate cu realitatea : sperma nu e scara si pamantul se confrunta cu suprapopularea. Nu acuz compatibilistii de dublu standard, ci doar am stabilit ca sistemul lor de referinta este perceptia individului si nu raportarea lui la realitate.

Aici insa intervin mai multe probleme, in special de natrua etica si chiar rationala. E moral sa sustii ca niste indivizi indoctrinati si conditionati sa creada diverse lucruri care le afecteaza calitatea vietii sunt de fapt liberi ? O persoana care practica flagelatia pentru ca a intros capul dupa o femeie este o persoana libera ? Pentru ca da, acel individ acioneaza in conformitate cu ceea ce este; el crede ca este un pacatos si pedepsirea acestui trup decazut ii va salva sufeltul. Asta este el si in conformitate cu asta actioneaza. La fel si in cazul unui individ ditnr-un stat totalitarist care isi divinizeaza conducatorul. Are si acesta liber arbitru doar pentru ca actioneaza in conformitate cu conditionarile lui (care fac parte din ceea ce este el) ? Putem merge si mai departe si in locul unui agent determinist personal sa plasam unul impersonal. Are un psihopat liber arbitru ? Faptul ca el actioneaza in conformitate cu placerile lui, care i-au fost impuse de gene si de mediu, il face o persoana libera ? Ii ofera determinismul liber arbitru ?

Bineinteles ca la toate scenariile de mai sus se poate raspunde : da, toti au liber arbitru. In primul rand aceasta pozitie este imorala. Iti sugereaza ca individul este in totalitate liber, indiferent de condtionarile lui. Ca nu exista o calitate a libertatii de alegere pentru ca o astfel de calitate are nevoie de un reper obiectiv, cum ar fi raportarea la realitate. Ori compatibilismul merge pe un sistem de referinta subiectiv si din cazua asta libertatea de alegere va fi intotdeauna aceeasi; cred sau nu in iad libertatea mea e aceeasi pentru ca in fiecare caz actionez in conformitate cu ceea ce sunt. Se poate sustine ca libertatea de alegere si calitatea vietii sunt doua lucruri care se trateaza separat. Dar lucrurile nu sunt adat de simple: daca un individ e cat se poate de liber ce drept am eu sa hotarasc in privinta calitatii vietii lui, care pana la urma merge mana in mana cu asa zisa libertate a lui ? Atunci cand hotarasc ca am pentru el o viata mai buna decid implicit ca libertatea mea e mai buna decat a lui. Iar daca fac asta nu ma mai pot numi compatibilist.

In al doilea rand e o pozitie ignoranta. Astfel de idei nu tin cont de genul de situatii invocate de mine mai sus. Am impresia ca oamneii isi testeaza sistemul de gandire pe propria persoana sau in cazurile mai fericite pe o anumite medie a populatiei, foarte rar apeland la cazurile extreme. Adica daca mie mi-e bine, atunci viata e frumoasa, daca mie mi-e rau atunci e urata. Cand sistemul de referinta al unui concept este tocmai perceptia subiectiva, o astfel de ignoranta devine inevitabila.

Si colac peste pupaza, compatibilismul nu tine cont de ceea ce in literatura se numeste conflict intern. Un individ cu o gandire complexa nu poate sa nu dezvolte astfel de conflicte. Si cel putin in cazul unor astfel de conflicte e foarte greu sa sustii ca ele fac parte din ceea ce este individul si nu ii afecteaza cu nimic liberul arbitru. Cum poti actiona in conformitate cu ceea ce esti cand tu de fpat esti doua lucruri contradictorii ? Pe de oparte instinctele tale care te indeamna sa actionezi intr-un fel si pe cealalta parte mintea care iti sugereaza sa-ti negi instinctele.

In concluzie, compatibilismul nu este altceva decat o alta incercare de idealizare a conditiei umane. Ideea ca libertatea noastra de alegere este doar o iluzie si ca noi actionam pe baza unor perscriptii asupra carora nu avem niciun control e mult prea neplacuta pentru majoritatea oamneilor asa ca ignoram esenta si pastram aparenta. Astfel ne putem pastra zambetele pe fata si mai adaugam un element in lista iluziilor : compatibilismul nu este o iluzie.

Argumentul antropic si teismul

Reglajul fin e considerat ca fiind unul din argumentele puternice ale existentei unei divinitati creatoare. Eu cred ca intra in categoria argumentelor slabe spre foarte slabe atunci cand aceasta divinitate este de tip teist si asta din cauza inconsecventei, care de altfel este emblematica teismului.

Daca divinitatea este absoluta atunci ideea de reglaj fin devine absurda. Cand pui sintagma de reglaj fin alaturi de ideea unui creator apare automat imaginea unei entitati care lucreaza cu niste unelte independente fata de el si pe care incearca sa le regleze intr-un mod cat mai fin pentru a obtine un anumit rezultat. Dar asta nu e imaginea divinitatii de tip teist. Dumnezeul de tip teist nu are nevoie de unelte pentru ca totul depinde de el. El nu are ce sa regleze pentru ca el este originea tuturor lucrurile si este o origine absoluta, deci infinita. Astfel ideea de reglaj devine futila. Reglajul apare doar intr-un mediu cu posibilitati finite, un mediu in care cel care regleaza si subiectul reglajului sunt doua entitati independente una fata de alta. Ori mediul acesta intra in contradicite cu conceptul de dumnezeu absolut. Pentru o astfel de divinitate toate reglajele pot fi la fel de fine, poate sa existe viata la temperaturi mai mari decat cele necesare pentru fuziunile nuclerare, si aceasta viata sa fie la fel de "fina" ca si viata de pe Terra. De ce se mai vorbeste atunci de reglaj fin ? Pentru ca asta fac teistii, se contrazic pe ei insisi, au lipici la inconsecventa.

Individul teist

Nu mai pot cu crestinismu' ! Saptamana asta imi zice o cunostinta crestina ca Buddha si Confucius faceau magie neagra, azi imi zice un prieten bun ca stii ca informatia vine de la Dumnezeu pentru ca nu are logica si totusi e atat de buna. Individul religios (cand zic religios ma refer la religiile teiste) dezvolta cea mai rafinata ipocrizie. El se declara un luptator impotriva ego-ului dar face o arta din modelarea si machierea propriului ego. Asa ajunge el sa creada ca:

-EU sunt mana dreapta a lui Dumnezeu, cei ce nu cred ca mine sunt uneltele Satanei
-cineva si-a dat viata ca EU sa pot sa fiu nemuritor
-creatorul universului este o entitate care se aseamana cu MINE
-EU sunt cea mai valoroasa bucata a creatiei
-Dumnezeu si cu MINE avem aceleasi valori morale
-ideile sunt cu atat mai adevarate cu cat MI se potrivesc mai bine
-credinta este superioara ratiunii, pentru ca astfel pot sa stabilesc adevarul cel mai placut pentru MINE
-Dumnezeu exista si este bun pentru ca EU o duc bine
-natura a fost creata pentru a-mi produce MIE placere
-Dumnezeu exista pentru ca raspunde nevoilor MELE
-Dumnezeu a creat universul dupa chipul si asemanarea mintii MELE, asa ca pot sa fac analogia cu ceasul si universul


Bineitneles ca toate astea sunt exprimate itnr-un mod subtil, de asta am si spus ipocrizie rafinata. N-o sa zica nimnei : "Isus a murit ca eu sa fiu nemuritor si sa am tot ce-mi trebuie in rai", o sa zice ceva de genul "Isus a murit pentru pacatele noastre, ca noi sa puntem duce o viata fara suferinta si plina de fericire". N-o sa spuna "dumnezeu exista pentru ca mie mi-i bine' ci " dumnezeu m-a ascultat de fiecare data cand i-am cerut ceva prin rugaciune". In esenta sunt acelasi afirmatii, totul se redcue la EU si la bunastarea acestui EU. Daca se intampla ca EU sa fie un iubaret atunci cu siguranta esenta universului e iubirea si Dumnezeu e iubire, daca EU este un individ excesiv de corect, atunci cu siguranta Dumnezeu este drept. E, va dati seama ce se intampla cand iubaretul si corectul vor sa intemeieze o religie :).

In general cam asta face sentimentul cu individul, ii creaza iluzia ca lumea asta este despre el, despre el si despre perceptia lui. Daca individul este romantic atunci iarba e plina de roua, cerul e presarat cu nori de vata si deasupra apei pluteste iubirea; daca e un naturalist (curentul literar), atunci lumea e formata din orase inecate in fum si praf de carbune, alcoolici cu dinti stricati si oamnei ce se calca in picioare ca sa prinda un loc in tren. Daca individul e ambitios atunci viata e o lupta, daca e un las atunci viata e o negare. Din cauza asta, niciodata lumea nu va puta fi perceputa corect prin sentiment; pentru asta iti trebuie ratiune si liniste.

Contradicita individului

Raportat la existenta, individul de tip ego poate fi considerat o eroare. Materia este intr-o continua transformare iar individul, prin natura lui, se opune acestei transformari. El isi dezvolta diverse mecansime de auto-conservare care ii permit sa-si pastreze individualitatea. Evolutia nu e altceva decat un proces de conservare a individualitatii pe lunga durata, iar adaptarea e un compromise pe care acesta il face cu meidul inconjurator. Individului ii pasa de ceea ce este exterior lui doar in masura in care acest lucru ii asigura integritatea. Armonia din natura e rezultatul interactiunii ego-urilor pe mai multe planuri : interactiune intre specii, intre grupuri de indivizi si interactiunea intre indivizi. Fiecare astfel de entitate are ca scop propria existenta, iar pentru asta este nevoie de diverse compromisuri care creaza relatii. Astfel rezulta o retea de indivizi interconectati.

Cu toate acestea, separatia este doar o iluzie; si aceasta iluzie este cea mai buna dovada a faptului ca individul de tip ego este un produs al sansei. Cum se putea naste o entitate in jurul acestei iluzii de separatie altfel decat prin sansa ? Aceasta iluzie creeaza in individ o contradicite puternica care il defineste atat de bine. In realitatea perceputa de el, individule este totul, dar in acelasi timp isi da seama ca este incomplet. Iar rezultatul acestei contradictii este angoasa. Si astfel intreaga existenta individuala este o incercare de a distruge aceasta stare. Iar mijlocul folosit in acest sens este dorinta. Prin ea se incearca completarea individului pentru a elimina contradicita, dar tot ce face este sa creeze o iluzie a implinirii care rezista foarte putin inainte de a se prabusi din nou in anxietate. Astfel dorinta ramane doar un mijloc de amanare al angoasei, si implinirea doritnei un banal drog cu efect limitat.

Cum aceasta contradicite sta la baza nasterii si dezvoltarii ego-ului, dorinta si iluzia integritatii sunt motoarele care il tin in viata. Deasemena, majoritatea sentimentelor care alcatuiesc individul asa cum in cunoastem noi sunt niste constructii ale ego-ului. Aceste sentimente sunt variatii ale dorintei si iluziei de integritate, niste mijloace de auto-conservare. Avem nevoie de iubire, acceptare etc pentru a pacali contradictia cauzata de ego. In acelasi sens, durerea este un construct prin care individul incearca sa evite distrugerea. Totul este o goana absurda dupa iluzia implinirii si o fuga disperata de distrugere. Pana si arta nu este altceva decat un produs al acestor doua actiuni, iar sentimentul artei un alt mod de a incerca atingerea intregirii. Totusi, parca acest sentiment depaseste limitele ego-ului si alaturi de ratiune par sa fie singurele portite de scapare.

Ganduri despre individ

Uneori imi doresc sa-mi pierd individualitatea, sa ma dezintegrez in liniste si ratiune pura, sa pot sa ma uit la mine ca si cum m-as uita la un strain. Mi-ar palcea sa ma plimb pe strada fara sa pot face vreo diferente intre oamneii pe langa care trec, sau intre ei si celelalte forme de viata, ca o frunza batuta de vant printre copacii unei paduri; sa nu stiu ce-i ura sau pasiunea, sa cunosc doar liniste si ratiune.

Individualitatea este un rezultat al perceptiei subiective, un amalgam de sentimente ce curg pritnr-o fanta ingusta numita persoana. Dezintegrarea individualitatii inseamna largirea spre infinit a acelei fante, astfel incat acele sentimente isi pierd exponential din semnificatie si in locul lor ramane un gol imens de liniste. Fara individualitate intreaga existenta apare ca un intreg, un intreg in care indivzii sunt una si acelasi lucru, mici franturi din fractalul existentei.

Ego-ul este inima individului, acel punct gravitational care tine ratiunea intr-o inchisoare de iluzii, prinsa in lanturilile sentimentului care o otravesc. Iluminarea inseamna distrugerea acestui punct si dezintegrarea sentimentelor. Fara ura, pasiune, dorinta de remarcare, remuscare individul se va transforma intr-o forma pura de ratiune ce va transcede nivelul individual de existenta.

Individul nu e ceva rau in sine, dar e o forma de existenta pentru care nu exista motiv de idealizare. Si asta pentru ca individul inseamna relativitate, iar idealizarea unei entitati relative e cat se poate de contradictorie. Astfel, desi justificabila, idealizarea unor sentimente ca iubirea, atasamentul sau a unor pasiuni ca sexul sau dorinta de succes este irationala. E ca si cum i-ai da unui copil niste jucarii rupte si murdare pe care apoi le-ar idolatriza. E justificabil sa actioneze in modul acesta pentru ca jucariile acelea sunt tot ce cunoaste, iar el trebuie sa se joace si desi nu poti acuza copilul de irationalitate, nu poti sa nu observi ca actul in sine e irational. Intr-o lume relativa nu exista idealuri; si pentru asta nu e nevoie sa ne inchipuim lumi noi, evolutii diferite, ci e suficietn sa ne uitam in "ograda" noastra. Canibalismul a fost de multe ori indealizat in cadrul triburilor ce-l practicau. Cu siguranta societatea noastra ar condamna un astfel de ideal, dar paradoxal, ridica la rang inalt sintagma de "arta culinara". Si asta pentru ca hranirea e una din jucariile principale ale individului, cum sa n-o idealizeze ?


E tipic individului sa se idealizeze pe sine.

Dileme pentru crestini

Imaginati-va urmatoarele scenarii :

1.Ahmed este un tanar musulman, sa zicem din Bagdad. Nascut din parinti fundamentalisti, Ahmed crede in tot pachetul de baza al dogmelor islamice. Ca orice adolescent incepe sa-si caute locul lui in societate, cauta integrare, o tinta si chiar actiune. Prietenul lui mai mare il introduce intr-un grup, pe care noi l-am numi terorist. Aici invata despre jihad, razboiul sfant pe care musulmanii il au de purtat, despre sacrificu pentru Alah si despre rasplata pe care un mujahid o va primi imediat dupa moarte. Este foarte incantat si foarte nerabdator sa fie de folos. La inceput ajuta din umbra, cu lucruri marunte, iar convingerile lui devin din ce in ce mai puternice pe masura ce timpul trece. Dupa doi ani de “ucenicie” Ahmed este trimis in prima linie si devine un participant direct la actiunea de “eliminare a raului”. Anii trec, la fel si numarul victimelor lui Ahmed. Credinta nu i-a slabit cu nimic, din contra. Asa ca sa hoaraste sa faca sacrificul suprem. Imbracat in explozibil, Ahmed vrea sa-si faca o intrare triumfala in rai.
Judecand dupa sunetul si dimnesiunile exploziei am zice ca a si reusit. Impreuna cu el mai pleaca si alte cateva zeci de persoane. Unde nu stim.

Ahmed a fost o persoana foarte credincioasa, putini crestini s-ar putea compara cu el din acest punct de vedere. Tot ce a facut a facut ditnr-o credinta pura si de nezdruncinat. Singura lui vina a fost aceea ca s-a nascut intr-un loc gresit.
Are Ahmed sanse la mantuire ?


2.Dorel e un tanar cu dizabilitatii mentale si locomotorii foarte grave. Are doua tipuri de activitati : privitul la televizor si privitul pe fereastra... si cam asta face toata ziua. Cel mai probabil nu intelege nimic din ce se intampla in jurul lui. Este hranit, spalat si imbracat de catre mama lui. In alte cuvinte, Dorel este o leguma cu forma umana. Totusi, Dorel este un baiat foarte norocos: s-a nascut cu o structura biologica care il incadreaza in specia Homo sapiens, mai pe scurt om. Asta, impreuna cu conditia lui ii va asigura un loc intr-o lume mai buna, imediat ce o va parasi pe aceasta.

Dingo este un maidanez. Este un caine de dimnesiuni medii spre mari si e plin de energie. Daca mai adaugam si faptul ca e un caine prostut o sa avem imagiea unu catel (abia a implinit un an) care distruge tot ce prinde. Asa ca stapanii lui l-au pus in lant. Asta nu i-a diminuat cu nimic voiosia si iubirea fata de stapani. Asteapta cu entuziasm sa i se dea sa manance, dar in special asteapta scurtele momente in care este scos la plimbare. Pe acest stapan care il scoate din cand in cad la plimbare il iubeste in mod special, stie ca in preajmea lui e mereu in siguranta. De fiecare data cand il vede se topeste de bucurie si intreg corpul lui arata asta. Cel mai mult ii place sa il prinda cu coltii de papuci sau sa fie scarpinat in jurul gatului. Nu intelege el prea multe din aceasta lume, dar o accepta exact asa cum eu, fara reprosuri si fara regrete. Este iubit, dar in special iubeste, pentru ca asta site el sa faca cel mai bine; am putea spune ca Dingo este un adevarat crestin. Probabil ca Dingo isi va petrece intrega viata intr-un cerc cu raza de 3 mentri apoi va sfarsi, cu un lant ruginit in jurul gatului. Poate se va varsa o lacrima pentru el, poate nu, dar cu siguranta pentru el asta a fost tot, pentru ca a avut ghinionul sa nu se nasca cu acea norocoasa constructie biologica denumita Homo sapiens.

De ce ?

Despre specism

Exista multe diferente de forma intre om si animal dar nu exista niciuna esentiala. Ce ne face oameni ? Inteligenta, empatia, capacitatea de a iubi sau aceea de a abstractiza ? Poate constiinta sau constienta de sine? Nu este niciuna din acestea; ceea ce ne face oamnei este structura biologica tipica speciei Homo sapiens. Pentru unii asta suna rau, dar e vorba doar de ipocrizie. Ar putea un umanist sau un crestin sa afirme ca o persoana cu dizabilitati mintale nu e om ? Pai nu ar putea pentru ca asta l-ar face inuman, conform propriilor standarde. Am putea numi o persoana excesiv de egoista, fara niciun dram de empatie, inumana ? Ei, aici multi ar sari sa condamne, pentru ca, e una sa te nasti fara facultatea intelectului si e altceva sa manifesti o totala indiferenta fata de suferinta celor din jur . Oare ? In realitate diferentele nu prea exista, ambele sunt niste dizabilitati neurologice ( pentru empatie vezi articolul de aici). Am putea continua pe linia aceasta dar rezultatele ar fi aceleasi. Singurul criteriu dupa care apreciem umanitatea cuiva este structura lui biologica. Chiar daca creierul unei persoane functioneaza doar atat cat sa-i permita sa traiasca, persoana va fi considerata om, pentru ca, evident, nu a fost alegerea lui sa se nasca astfel.

Deci cand tragem o linie intre noi si restul animalelor, singurul argument real este diferenta biologica; specii diferite, restul argumentelor sunt absurditati si ipocrizii. Un animal nu are aceleasi dreputri ca si noi, nu pentru ca este mai putin inteligent, sau mai lispit de sentimente, nu, ci pentru ca este alta specie. Bineinteles ca gradul de inteligenta al unui animal este direct proportional cu toleranta si aceptarea noastra fata de el, dar asta nu demonstreaza decat ca devenim mai toleranti cu cei care se aseamana mai bine cu noi. Totusi, apare intrebarea: e posibil ca animalele sa aiba aceleasi drepturi ca si noi ? Pana intr-un anumit punct. Nu li se pot da drepturi care depasesc limitele speciei din care fac parte. Pana la urma nici orbii nu pot obtine un permis de conducere si nici handicapatii mintal nu au drept la vot, dar ambii au dreptul la viata. Ori acest drept animalele nu il au, cu foarte mici exceptii.

Partea mai proasta e ca majoritatea oamneilor nu constientizeaza nici macar ca omul nu e altceva decat un animal, in ciuda tuturor evidentelor. Si astfel il plaseaza undeva mai sus, obtinand un suport moral care le permite abuzul fata de animale. Evident, crestinii mai piosi ar explica cum datorita pacatului omul a rupt armonia cu natura, iar datorita acestei greseli trebuie sa ne plecam capul si sa suferim; mai exact spus: noi am gresit, animalele sufera. De partea celalta e ateul umanist. Acesta stie ca celelalte specii ne sunt parteneri de evolutie, dar nu-l intereseaza. A invatat, analizand natura, ca egoismul este unul din motoarele principale ale evolutiei asa ca accepta ca un dat dualitatea vanat-vanator. Ce noroc pe noi ca suntem in varful piramidei trofice ! Cu alte cuvinte, in loc sa ne plecam capul in fata unor zei imaginari, ni-l plecam in fata unei naturi reale, dar crude. Acceptam perfect constienti tot pachetul de programe pe care natura l-a instalat in noi si sub iluzia "nevoilor personale" ne slujim specia cu mare atentie, o divinizam compunandu-i ode cu titluri pompoase ca "Declaratia Drepturilor Omului". Aflata in varful piramidei specia noastra domina si striveste totul in jur cu mana ei de fier. De ce ? Pentru ca poate, cam de atat are nevoie o fiinta ca sa face ceva, orice. Corupti de aceasta putere efemera avem impresia ca ni se cuvine si ca trebuie sa facem uz de ea. Nu suntem altceva decat niste dictatori care credem orbeste in cultul personalitatii noastre, niste ipocriti ingnoranti.

Pe la 5-6 ani am inceput sa ma gandesc ca ceva nu e in regula in modul cum se zbate o gaina dupa ce i s-a taiat capul, sau in modul cum "hranea" bunicul gastele ca sa aiba un ficat cat mai voluminos. Mi s-a parut gresit sa dai cu securea in cap unui copil de vaca doar ca sa iti exciti papilele gustative. Poate sunt eu o anomalie a sistemului, dar uitandu-ma in jur imi permit totusi sa sper. Si speranta nu vine de deasupra, asa cum am asteptat mii de ani pana acuma, ci speranta vine de aici, de la om. Desi religiile orientale au inteles de mult ca viata e la fel de valoroasa indiferent de pozitia in arborele vietii, au ramas incapabile in fata mecanismelor crude ale naturii. Ceea ce religia si filosofia nu ne-a putut oferi pana acum, ne va oferi stiinta, cel putin in directia asta incepe sa se contureze situatia. Faptul ca in ziua de azi exista organizatii de protectie a animalelor se datoreaza in mare parte teoriei evolutioniste si probabil ca in timp lucrurile vor mai evolua.

Fericire imorala

Pentru ca tu nu esti altceva decat un alt eu iar eu nu sunt altceva decat un alt tu, iubirea e imorala. Dragostea nu e altceva decat un drog iluzoriu, o ceata care acopera drama existentiala. Dar drama continua sa existe si in ceata... si astfel iubirea se plimba in ceata ca un nebun ignorant, care a uitat de tot si de toate si crede ca a gasit fericirea. Nu are cum, pentru ca e o fericire imorala, o contradicite, deci o iluzie. In ceata uiti totul si te crezi totul... acesta este darul individualitatii, al egoului... iti permite sa-ti creezi o iluzie a fericirii. De aceea nu exista intelepti fericiti, pentru ca un intelept va sti mereu ca nu e altceva decat un alt altcineva.
In loc de fericire si iubire as zice liniste si compasiune. Nu poti fi fericit fara sa-ti cresti nivelul de individualism si ego, nu poti fi fericit fara sa uiti ca fiecare fiinta e doar un alter-ego al unui alter- ego; adica nu poti fi fericit fara sa strivesti esenta moralitatii. La fel si cu iubirea ce duce la fericire, un act de uitare, o betie a egoului.
De aceea singura iubire morala e compasiunea iar singura fericire e linistea. Exista si celelalte, dar doar in masura in care visele noastre sunt reale. La fel cum visele sunt niste simulari subiective ale realitatii, si sunt percepute ca reale doar de catre subiect, la fel si fericirea esta doar o perceptie (subiectiva) a linistii. Traim toti intr-un mare vis numit liniste si avem cosmaruri si vise proprii pe care le numim suferinta si fericire.
Nu poti visa frumos fara sa uiti ca un alter-ego al tau are cosmaruri, nu poti fi fericit cand esti treaz... doar in vis poti sa uiti, doar in vis poti sa iubesti si doar acolo poti fi fericit.

Real ?

Ideea de realitate e atat de fragila incat nu merita prea multa atentie. De cele mai multe ori cand visezi ai senzatia de real, iti dai seama ca a fost un vis abia dupa ce te-ai trezit. In timp ce visezi, lumea respectiva e cat se poate de reala pentru ca o simti; daca ar fi sa nu te mai trezesti din vis n-ai stii niciodata ca nu e nimic real acolo.

In liniste

Singurul lucru pentru care merita sa lupti e linistea. Restul luptelor nu sunt decat niste imitatii ridicole si deformate ale acestei lupte. Intreaga viata e o agonie, o pendulare asimetrica ce se incheie in echilibru, singura liniste de care avem cu totii parte, in mod egal. De ce sa luptam pentru linistea in existenta atunci ? Pentru ca, totusi, s-ar putea sa-i fie superioare celei inexistentiale.

Rar

NICU ALIFANTIS - Rar
Asculta mai multe audio diverse


Singur, singur, singur,
Într-un han, departe -
Doarme şi hangiul,
Străzile-s deşarte,
Singur, singur, singur...

Plouă, plouă, plouă,
Vreme de beţie -
Şi s-asculţi pustiul,
Ce melancolie!
Plouă, plouă, plouă...

Nimeni, nimeni, nimeni,
Cu atât mai bine -
Şi de-atâta vreme
Nu ştie de mine
Nimeni, nimeni, nimeni...

Tremur, tremur, tremur...
Orice ironie
Vă rămâne vouă -
Noaptea e târzie,
Tremur, tremur, tremur...

Veşnic, veşnic, veşnic,
Rătăciri de-acuma
N-or să mă mai cheme -
Peste vise bruma,
Veşnic, veşnic, veşnic...

Singur, singur, singur,
Vreme de beţie -
I-auzi cum mai plouă,
Ce melancolie!
Singur, singur, singur...


George Bacovia

Satana, inger neinteles

Pe tot parcursul Vechiului Testament, Yahweh este un dumnezeu al binelui si al raului, lucru care reiese clar din mai multe texte:
-Deuteronom 30:15 : "Iata, iti pun azi inainte viata si binele, moartea si raul. "
-Isaia 45:7 : "Eu intocmesc lumina si fac intunericul, Eu dau propasirea si aduc
restristea, Eu, Domnul, fac toate aceste lucruri. "
-Plangeri 3:38 : "Nu iese din gura Celui Preainalt raul si binele? " etc.
Ce au facut crestinii ? L-au transformat pe Yahweh dintr-un dumnezeu al dualitatii bine-rau intr-o personalizare a binelui, iar pentru rau l-au ales pe Satan, un personaj destul de nesemnificativ in Vechiul Testament. Bineinteles ca transformarea nu este altceva decat obisnuitul sincretism religios, proces in care Zoriastrismul si cultura greaca au jucat un rol important.

Singurul loc in care acest inger al mortii, denumit Satana, apare mai mult decat in
treacat este cartea lui Iov. In afara acestei carti mai este amintit de doua ori : in 1Cronici 21:1 si in Zaharia 3:1. In cazul lui Iov si Zaharia apare doar ca un acuzator al omenirii in tribunalul divin. Tocmai din aceasta cauza pentru evrei Satana nu este altceva decat un inger al lui Dumnezeu care are rolul de a ispiti omenirea sa faca rau. De ce ? Pnentru ca in acest fel omul primeste liber arbitru (ceva ce ingerii nu au de aceea nu pot sa iasa din voia lui Yahweh) si poate evolua spiritual. In cazul aparitiei din Cronici ("Satana s-a sculat impotriva lui Israel si a atatat pe David sa faca numaratoarea lui Israel") se poate observa asemanarea cu textul din 2 samuel 24:1 : "Domnul S-a aprins de manie din nou impotriva lui Israel; si a starnit pe David impotriva lor, zicand: "Du-te si fa numaratoarea lui Israel si a lui Iuda." Deci in acest caz Satana nu este altceva decat mania lui Dumnezeu.De observat ca toate cele 3 referiri sunt post-exilice. Daca in Samuel mania lui Dumnezeu se manifesta direct, in Cronici aceasta se materializeaza sub forma unui inger. Deci dupa robia babiloniana Yahweh a socotit ca ar fi mai bine sa nu intervina direct in viata oamneilor.

Pana aici nimic despre ingerul razvratit. Cele doua fragmente biblice care in viziunea crestina fac referire la caderea lui Lucifer sunt : Isaia 14: 12-22 si Ezechel 28:12-19. Dar cel mai probabil acestea sunt adresate imparatului babilonian Nabucodonosor al II-lea respectiv regelui Tyrului. Dar din cauza metaforelor si alegoriei folosite textele primesc o oarecare ambiguitate ce lasa loc speculatiilor. Astfel in primele secole ale crestinismului acestea sunt asociate cu razvratirea si caderea ingerilor. Dar ar fi absurd sa credem ca intreaga doctrina a ingerilor cazuti se intemeiaza pe nsite texte ambigue (de fapt textele acestea se refera destul de clar la cei doi regi, dar s-o lasam asa ). In primele secole i.Hr. circulau multe scrieri care detailiau o astfel de razvratire, de exemplu Cartea lui Enoh. Aceste scrieri au influentat scrierile Noului Testament si deci crestinisml. Astfel apare in crestinism dogma ingerilor cazuti. Partea interesanta e ca crestinismul nu acepta aceasta carte in canonul biblic si nici vreo alta care sa le sustina dogma ingerilor cazuti.

Dar de la niste oamnei care cred ca un batranel de 600 de ani a indesat intr-o corabie toate animalele pe care le vedem noi acum, nu te poti astepta sa observe ca Satan e un inger cu o anumita misiune in Vechiul Testament iar in Noul devine inger cazut; asa, fara nicio explicatie. N-ajunge ca ideea era deja absurda, crestinii vin si o trnasforma intr-una absurda si inconsecventa.
_____________________________________________________

Am primit o replica la acest articol aici.

Raspunsul meu :

"Nu este vorba despre raul si binele moral."
Ce inseama rau moral ? Daca Dumnezeu hotaraste sa distruga un oras prin cutremur acesta nu este un rau moral ? Cred ca dumneavoastra plecati de la concluzia ca tot ceea ce face Dumnezeu este moral si transformati aceasta premisa intr-o axioma. Dar nu e nevoie sa apelati la o astfel de premisa daca abordati problema dintr-o alta perspectiva. Nu de alta, dar apeland la astfel de premise apar tot felul de paradoxuri si contradictii logice. De exemplu, Dumnezeu hotaraste ce e moral si ce nu sau moralitatea e independenta de el ? Daca nu e independenta inseamna ca Dumnezeu poata hotari ca e moral sa-ti chinui copiii. Sunt convins ca sunteti familiarizat cu dilmea asta, dar sunt convins si ca nu aveti cum sa dati un raspuns satisfacator pentru ca pur si simplu nu se paote asa ceva in paradigma crestina. In schimb daca aruncam o scurta privire in teologica iudaica lucrurile devin mai clare (n-am nicio legatura cu iudaismul, pur si simplu apreciez ideile consecvente). Din textele mentionate se poate observa ca Dumnezeu este si creatorul raului, si cred ca se refera la rau in cel mai general sens al cuvantului. Pentru iudei raul nu este o forta sau o fiinta, ci capacitatea inascuta a omului de a face rau; fiind o fiinta conditionata, omul poate folosi gresit lucrurile de care corpul are nevoie ca sa supravietuiasca si astfel rezulta raul (Yetzer hara). Ori Dumnezeu neavand limite, in cazul lui nu poate fi vorba de bine si rau, aceasta dualitate apare doar cand oamneii se raporteaza la el. Textele citate de mine se incadreaza foarte bine in aceasta perspectiva, cel putin mai bine decat se incadreaza in teologia crestina.

"Acestea sunt speculatii ale ateologilor umanisti moderni"
Si nu doar cele 3 texte, ci intreg Vechiul Testament. Nu inteleg de ce spuneti ca sarpele se impotriveste vointei lui Dumnezeu. Daca mrgem pe ideea iudaica si Satana este procurorul care acuza omenirea se observa ca nu este vorba de nicio impotrivire, ispitirea omenilor intra deasemenea in vointa lui Dumnezeu; tocmai depre asta vorbeam in articol. Cat despre tapul ce-l simboliza pe Azazel, inca odata, pentru oamnei dualitatea este cat se poate de reala, deci astfel de ritualuri simbolice sunt perfect justificabile si in cazul unui Dumnezeu dual.
In cazul cantarii lui Moise amintesc ca poporul evreu devinde monoteist abia dupa robia babiloniana. Pana atunci evreii erau monolatrii (Exod 15:11) sau henoteisti (desele inchinari la idoli demonstreaza asta foarte bine). Si era normal ca Moise (un monolatru) sa creada in existenta altor zei, dar sa-i identifice cu raul. Cat despre Isaia si Ezechiel, ambii se refera la niste regi. Isaia il compara pe Nebuchadnezzar cu luceafarul (acesta se ridica pe cerul diminetii ca apoi sa fie inghitit de lumina soarelui care rasare). La fel si in Ezechiel; se construieste o analogie poetica prin care se condamna credinta sau dorinta ca omul poate deveni ca Dumnezeu. Nu e necesar sa fi existat anumite credinta ca analogia sa poata fi construita. Aceeasi analogie se foloseste si in Ezechiel 31.

"Satan din Iov nu este doar acuzator."
Repet, acesta era rolul lui, sa ispiteaca omul cu orice pret. Singura lui limita era Dumnezeu. Deci dezastrele dezlantuite asupra lui Iov si ispitele se explica perfect. La fel si in Zaharia, asta era rolul lui, sa ispiteasca si sa acuze omul. Ce credeau evreii mileniului I i.Hr. nu sunt in masura sa spun, cert este ca Vechiul Testament confirma credintele iudaismului de astazi.

"Daca Satan nu are vointa proprie, de ce i-ar fi zis Dumnezeu lui Satan: „Dar nu cumva sa te atingi de viata lui Iov !”"
Pentru ca in felul asta i s-au stabilit limitele de actiune; nu vad legatura cu liberul-arbitru.
"De ce rosteste Dumnezeu un blestem asupra „sarpelui”, daca adevaratul înselator, papusarul din spatele sarpelui, ar fi fost iresponsabil... ?" Totusi, blesteama sarpele, nu "papusarul".Cat despre Isaia 24:21, ar fi interesanta o traducere exacta a textului. Am incercat o traducere cu google a textului din Tanach si chiar daca nu m-a ajutat prea mult imi pot da seama ca varianta Cornilescu ofera o traducere imprecisa.

"Întelegerea pasajului întreg necesita aprofundare, nu o citire superficiala." Articolul meu avea ca punct central tocmai acel text din Cronici, nu cred ca asta se poate numi o explicaite.

"„Cartea lui Enoh” este o fictiune religioasa în care autorul expune o teologie care se dovedeste a fi fost populara printre evrei".
Din moment ce sustineti ca se bazeaza pe fapte reale pe ce baza o numiti fictiune ? Si faptul ca este o fictiune nu demonstreaza ca in acea vreme evreii credeau in caderea ingerilor. In directia asta trebuie mentionat ca asa zisa fictiune porneste de la Geneza 6 : 1-4 si nu de la Isaia 24 : 21-22.

Scara din brad

Aveam cândva o scară într-un brad
şi îmi plăcea să-i tot adaug câte-o traptă
urcam spre cer sperând c-am să aud din nou o şoaptă
trecând deasupra mea în suflet de nomad.

Priveam prin ramurile-i verzi spre lume
iar dup-un timp mi se părea că-i amăruie
urcam în vârf şi c-un ciocan în palme
mai înfigeam în scorţa alte două cuie.

Am plâns când am aflat câ nu-mi pot face casă
căci casele se fac în pomi cu ramura bogată,
copaci rotunzi şi cu tulpina găunoasă
şi nicidecum în brazii ce spre cer se-ndreaptă.

Şi mă prindeam cu pumni-mi mici de crengile-i cu ace
priveam în jur cum vântul suflă copacii să-i dezbrace
şi inspirând sub ramurile-i dese mirosul dulce de răşină
trist ascultam cum picurii de ploaie se lasă peste lume în cortină.

Pe-atunci credeam că bradul e un fus din mare
a cărui scară urcă infinit prin străluciri de neguri,
prin raze dulci şi reci ce curg în scoarţă râuri
o scară ce în verde îşi agaţă, sufletul de zare .

Credeam că-n nopţi aprinse de smarald, când vântul suflă doruri
se torc poveşti în jurul ei, din caiere de ceruri
iar timpul obosit de zbor îşi face cuib pe trepte ude
şi cum prin ramuri trec, zbuciume stinse, ecouri de copil, aude.


Azi, bradul a căzut,
în mine;
pe scara lui din trepte unde,
cobor în neguri
îmi place acum,
să mă opresc,
sa aprind chibrite şi să le vad cum cad în gol

lumina lor,
se prinde-adânc
în rănile pereţilor.

Determinism si haos

Nu inteleg cum ar putea sa demonstreze cineva ca universul nostru nu este determinist sau ca noi, ca persoane, nu suntem determinate. Viata noastra se desfsoara linear, ca o apa ce curge la vale intr-un singur flux. Desi exista multe locuri de cotitura, legile fizicii ii vor arata intotdeauna pe unde trebuie sa o ia. Cu ce e diferit firul vietii noastre? Poate ca liberul arbitru nu e decat iluzia ce se naste din neintelegerea legilor universale ce ne ghideaza. Sa fie asta tao, de care ne vorbesc taoistii, aceasta cale inevitabila ? Sau poate ca tao apare doar atunci cand dispare iluzia de liber arbitru, atunci cand aceasta iluzie nu mai viruseaza legile universale si omul "inainteaza in viata fara sa inainteze"(adica fara sa depuna efort inaintand, la fel cum nu depunde efort - nu unul constient - in cresterea biologica).

Trecand de o rascruce, ce garantie am eu ca puteam alege si alt drum decat cel pe care tocmai l-am ales din moment ce alegerea este ireversibila? Astfel, ajuns la finalul vietii ce altceva am sa vad in spatele meu decat o dara lipicoasa ca cele lasate de melci ? Cum as putea fi eu sigur ca acea dara putea arata si altfel ?

De fapt ce inseamna liber arbitru ? Daca am in fata mea 3 butoane un liber arbitru perfect inseamna ca fiecre buton are probabilitatea de a fi ales egala cu 1/3 ? Daca da atuci alternativa la determinism ar fi haosul. Daca aleg butonul 1 iar apoi se da timpul inapoi fara ca eu sa fiu constient, as mai alege tot butonul 1 sau as alege aleator unul din cele 3? Mai exista si alta varianta in afara de acestea doua, determinism si haos? Poate ca mai exista si posibilitate ca dupa foarte multe astfel de alegeri numarul alegerilor per buton sa difere intre ele. Adica dupa 20 de incercari as alege de 13 ori butonul 1 de 4 ori butonul 2 si de 3 ori butonul 3. Ar inseamna asta ca omul este determinat sa aleaga butonul 1 dar totusi are o farama de liber arbitru care ii permite sa aleaga 2 sau 3? Ei bine, nu prea.Pentru ca daca ar trebui sa separam acest liber arbitru de determinism am ramane tot cu o pura alegere aleatorie; probabilitatea alegerii butoanelor nefiind egala doar pentru ca determinismul strica acest echilibru probabilistic. Oricum am lua-o liberul arbitru ramane tot o iluzie.
Totusi, tind sa cred ca dupa nenumarate derulari as alege mereu acelasi buton. Adica tot determinismul mi se pare mai plauzibil.

Dar poate ca liberul arbitru exista, el nefiind altceva decat posibilitatea pe care o avem de a rupe acest sir de cauza-efect, posibilitatea de a indeparta iluziile. Poate asta este iluminarea. Sau paote suntem doar nsite robotei prinsi in aceasta panza de haos si determinism.

Depresie

Paşii i-ai uitat iar prin săli de piatră
se zvărcolesc acum în gurile nopţii
se sting.
În ochii-ţi străpunşi camera se reflectă goală
se închid pereţii de sticlă neagră pe sufletul claustrofob
se strâng.
Lacrimi stinse ţi se lipesc de fereastră
şi încrustează în ea dâre de sare
le sapă.
Cu buzele îti săruţi genunchii lipiţi
iar dansuri vertiginoase cutremură pieptul
spasmodic.
Fluture cu aripi şterse de praf
cobori adormind în neant
spre dimineaţă.
Şi urmele lacrimilor nu se mai văd
au apărut totuşi în plapuma ta
forme adânci.

Fabrica de roboti

Stim ca majoritatea actiunilor noastre sunt produse ale subconstientului. Putinul care ne mai ramane obisnuim sa-l numim liber arbitru. Doar ca dupa anumite studii chiar si acesta nu este altceva decat o iluzie, un produs al mintii noastre. Anumite experimente arata ca pana si deciziile aleatorii sunt produsul subconstientului acestea fiind luate inainte de a fi constientizate, constientizarea lor nefiind altceva decat iluzia ca noi am luat acea decizie (Pentru cinefili, recomand filmul The Thirteenth Floor ).

Implicatiile morale sunt imense pentru ca intreg sistemul juridic sta pe ideea de liber-arbitru iar daca acesta din urma nu este decat o iluzie intreg sistemul se prabuseste. Cum ai putea sa judeci o fiinta care nu este altceva decat produsul genelor sub influenta circumstantelor ? Poate suna improbabil dar sa ne imaginam intreaga problema sub o forma numerica. Ne nastem ca o combinatie lunga de cifre, atat de lunga incat fiecare fiinta ce se naste este un unicat. Apoi, sub influenta haotica a circumstantelor numarul devine din ce in ce mai mare. Fiecare actiune noua rezulta din interactiunea numarului curent cu noile circumstante. Astfel nu scriu acuma pentru ca am ales sa scriu, ci pentru ca in numarul meu de la nastere erau incifrate, printre altele, predispozitia spre cunoastere, spre noastalgie, introveritre (cu tot ce tine de ea) etc. Sub actiunea circumstantelor numarul s-a modificat continuu pastrand proprietatile lui initiale. Astfel in fata circumstantelor de astazi era imperios ca eu sa scriu ce scriu acuma, asta imi "dicteaza" numarul meu. Mia interesant e ca circumstantele au mers intr-o directie oarecum diferita de numarul de nastere asa ca acum sunt un pendul intre idealism si materialism.

Intrebare: as putea alege acum sa incetez sa mai scriu ? Evident ca da, dar inseamna asta ca am liber-arbitru? Nu neaparat. Nu am ales eu sa pun intrebarea, ea a venit ca un efect la ceea ce am spus mai sus; astfel sub circumstantele scrierii acestor idei sunt pus in fata unei decizii. Ma opresc sau nu din scris? Alegerea o sa depinda direct de numarul meu curent. Nici macar nu-i vorba de probabilitate pentru ca sunt "predestinat" sa nu ma opresc...sau sa ma opresc. Oricare ar fi alegerea, ea face parte din "destinul" meu. La fel cum poti preciza actiunile unui robot in functie de anumite circumstante, la fel se paote face si cu omul. Singura diferenta este ca numarul robotului este mult mai mic, cel uman fiind mult prea mare pentru intelegerea noastra actuala.

Cum ramane cu sistemul juridic? Pai toti robotii converg spre un anumit tipar. Pentru anomalii exista inchisori sau ospicii.

P.S. Evident, pendulul se afla in dreptul materialismului.

Nostalgie... electro

"Ce faci ?"

Ma asteapta o saptamana plina de formaltati. Ma duc la nunta la sora-mea unde cu siguranta acestea vor curge de vor umple paharul care apoi va da peste el.

In topul formalilor stupide se afla se afla intrebarea "Ce faci ?" si bineinteles variatiile ei : "ce mai faci ?" (adica ce-ai mai facut de la ultima mea intrebare stupida), "cum o mai duci?" etc. Daca circumstantele ma forteaza spre asemenea formalitati prefer sa folosesc intrebarea "cum esti ?" care mi se pare( din motive, evident, subiective) mai putin stupida. Tocmai din cauza bagajului de futilitate si ridicol cu care vine intrebarea asta consider salutul o necesitate...pentru ca acesta poate inlocui o comunicare ipocrita. In loc de "intrebare :ce mai faci ?, raspuns : uite, frec menta " discutia se paote rezuma la : "unul : buna!, altul : buna!".

Este foarte frustrant sa inventezi intrebari ipocrite, adica sa intretii o discutie cu tot felul de lucrui care nu te intereseaza. Tocmai de asta io prefer sa tac, lucru care totusi nu e suficient de fiecare data pentru ca aproapele meu vede in
formalitati o buna metoda de socializare. Si pentru ca metoda asta-i foarte
ieftina si la indemana oricui( ma rog, nu si a mea...pentru mine e greu sa inventez intrebari ipocrite pentru a intretine o discutie) majoritatea o practica . Prin urmare sunt deseori nevoit sa inventez raspunsuri, care totusi nu-s la fel de ipocrite tocmai pentru ca sunt raspunsuri, dar sunt la fel de futile si frustrante. Cel mai greu e sa raspunzi la intrebarea "ce faci ?". Asta pentru ca tre' sa te gandesti ce alta actiune mai faci in afara de cea evidenta pentru ca nu-i poti raspunde omului "tocmai m-am intalnit cu tine, care m-ai angajat itnr-o discutie...probabil ipocrita"; e gru sa spui si ce faceai exact in momentul in care te-o itnrerupt pentru ca asta ar presupune ca el are ceva probleme cu vederea, dar totusi, cand se paote, aleg varianta asta. Doar ca uneori nu se paote si atunci intru in hora si dau cel mai tampit raspuns posibil, mai tampit decat insasi intrebarea :"Bine !". Oricum, sansele ca la intrebarea stupida "ce faci?" sa primesti raspunsul "bine!" sunt foarte mari asa ca nimeni nu este surprins, asta-i scenariu si trebuie jucat indiferent cat e de prost.

Adevarata incercare apare in momentul cand dupa intrebarea "ce faci?" (sau dupa inca alte doua intrebari pe masura acesteia) vine intrebarea "Si, ce mai faci tu ?" Draci, e greu, greu sa raspunzi la asta. Pe langa problemele de mai sus acuma tre' sa ai grija sa nu mai dai acelasi raspuns pe care tocmai l-ai dat. Probabil asa
ar fi cel mai bine, paote se simte aproapele, dar uite ca io nu pot asa ca tre' sa caut un alt raspuns futil si de data asta nu pot sa scuip :"bine !".
Poate fi ceva mai grotesc decat sa pui aceeasi intrebare tampita de doua ori, uneori si fara pauza? Raspunsule ste da, exista totusi ceva si mai grotesc si anume atunci cand dupa tampenia "ce faci ?" urmeaza: "altceva, ce mai faci"? Asta e mama lor. Intrebare care nu necesita comentarii, daca n-as fi pacifist de felul meu as zice ca astia trebuie pocniti . Alta formalitate cel putin la fel de stupida e pupatul pe obraz, formalitate care imi repugna inca de cand eram copil. In cazul asta ipocrizia e atat de mare incat a devenit fatisa, de cele mai mutle ori actul pupatului pe obraz nu este altceva decat o simulare. Numai occidentalii puteau pune in practica un asa mijloc de salut infect. Cat de elegate sunt saluturile traditionale orientale !!! Prin urmare, de multe ori aleg sa nu ies din camera cand ne viziteaza rudele, in special cele cu care nu prea am tangete. Lucu care imi sperie parintii si care ii conduce spre tragica intrebare :" Ce-o fi de el in viata ?":)

Cum ziceam, ma asteapta o saptamana grea, unde pe langa cele enumerate mai sus se adauga si formalitatile religioase implicate de o cununie religioasa.

Aberatii

In gandul meu sunt dumnezeu, pot sa fac orice. Acuma am ales sa stau la masa intr-un bar...de fapt nu e bar, din comoditate am ales sa stau itnr-o carciuma de la marginea Londrei pe care am construit-o in urma cu cateva luni pe cand citeam Sherlock Holmes.Cam neinspirat si la vremea aia, nu prea stiam cum arata un bar englezesc in sec. al XIX-lea asa ca l-am construit in graba din ce mi-a venit la mana, sau ma rog, la gand. Mesele sunt grosolane, din lemn nelacuit si-s asezate pe o parte ca intr-un mic restaurant fast-food... apoi de partea celalta se afla un bar tipic secolului XX cu un barman imbracat ca un chelner. Un adevarat kitch barul asta al meu. Amuzant era sa-l fi vazut pe Sherlok intrand in ciudatenia asta de camera fara sa observe nimic nelalocul lui. Dar nu avea el cum sa observe asa ceva, pentru ca urma planul maretului lui dumnezeu, Arthur Conan Doyle. Draci, nu mai stiu pentru ce am intrat in asta carciuma-bar cu mese de lemn nelacuit de un maro ceva mai inchis decat fondul acstei pagini, cert e ca nu sunt tocmai in gandul meu... cauza acestui bar e Arthur asa ca plec.